Inspir(ație)

Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă, preferam să rămân singur.” – Octavian Paler

Anunțuri

Citate din „De ce iubim femeile”, Mircea Cărtărescu

Bună, dragi prieteni!

Azi, v-am pregătit citate din această carte minunată a lui Cărtărescu. O recomand tuturor celor care știu ce înseamnă o femeie și care știu să o respecte pentru ceea ce este ea, pentru câtă iubire poate oferi un corp atât de firav, fără să ceară nimic în schimb.

Dacă printre cititorii blogului meu există oameni care cred că o femeie e doar cea care spală, gătește, deretică prin casă, îi sfătuiesc să nu o citească. Nu vor înțelege nimic. Se vor uita la paginile albe, iar scrisul se va transforma în hieroglife, apoi, epuizați fiind de descifrarea lor, vor adormi, în cele din urmă.

Pentru restul, fete și băieți, domni și doamne, vă doresc o lectură plăcută, dacă vă încumetați să îmi urmați sfatul prietenesc.

Citatele, așadar:

1) „Nu poți face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl ești.”

2) „„Din păcate, pe acest tărâm unde am nimerit fără să ni se spună cum și în ce scop, nu ni se dă decât o singură încercare, iar peisajul minții noastre, însorit sau mohorât, ospitalier sau arid, nu ni-l alegem noi singuri. Și totuși, oricât de prinși suntem în fluxul evenimentelor exterioare, oricât de aleatoriu ne poartă viața dintr-o parte în alta, fiecare dintre noi, măcar de câteva ori în viață, se gândește la sine însuși ca la o ființă dragă și îndepărtată, de care-i e dor și pe care-ar vrea cu nostalgie s-o regăsească.”

3) „Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul vă deja m-am găsit”.

4) „Cea mai minunată femeie din lume est cea care te iubește cu adevărat și pe care-o iubești cu adevărat. Nimic altceva nu contează.”

–––––––––––

O zi fericită!  Numai bine!

Smiling Miss.

Citate din „Un cuib de nobili”, de Turgheniev

Salutări, dragi prieteni!

Pot spune că am fost(și mai sunt) însetată de lectură în vacanța asta. După cum știți, acum câteva zile am terminat „Roșu și Negru”. Ei bine, de la școală mi-am împrumutat o altă carte, cea menționată în titlu. Spre rușinea mea, acesta a fost primul roman al lui Turgheniev citit. Recunosc, am avut mici probleme cu numele rusești, mi-a luat ceva timp să le rețin și am tot întors foile în urmă, să fiu sigură că înțeleg. Dar, per total, mi-a plăcut foarte mult. O recomand celor care doresc o poveste de dragoste ușor de citit, dar nu sunt de aceeași părere pentru ce care doresc final fericit.

E o carte extrem de emoționantă, iar descrierile sunt realizate de mâna unui artist desăvârșit, care te îndeamnă să participi tu însuți la firul narativ. N-am să-i uit niciodată pe Lavrețki și pe Liza, pentru că și iubirea lor, chiar dacă nu se poate desăvârși, va dăinui veșnic.

Un-cuib-de-nobili

Citatele găsite nu sunt foarte multe, dar am considerat că trebuie să vi le împărtășesc, mai ales că blogul meu este ca un „dosar de existențe”, în care acumulez, cu timpul, tot ce-mi schimbă, într-un fel sau altul, viața. Iată-le deci:

„În artă, ca și în viață de altfel,(…) avîntul și îndrăzneala sînt lucrul de căpetenie.”

„Vai de inima care n-a iubit din tinerețe!”

„Se întâmplă uneori ca doi oameni care se cunosc, dar nu sînt prieteni, să se apropie sufletește în cîteva clipe, iar această stare sufletească le-o cunoști dintr-o dată după priviri, după zîmbetul lor liniștit și amical, după mișcări.”

„Trebuie să fii creștin, începu Liza, după oarecare șovăire, și nu pentru a cunoaște cele cerești…sau…cele pămîntene, ci pentru că fiecare om este dator cu o moarte.”

„Știi, a fost o vreme cînd am invidia muștele? Mă gîndeam: uite cine trăiește bine pe lumea asta; dar, într-o noapte, am auzit o muscă zbătându-se în firele unui păianjen; nu, m-am gândit atunci, uite că și ele-s urgisite. ”

„Asta ți se pare numai așa, din iuțeală, că durerii tale nu-i poți găsi leacul. Eh, draga mea, numai moartea n-are leac! Tu doar să-ți spui <<n-am să mă las, iaca așa, dă-o-ncolo!>>, apoi singură ai să te miri cît de repede și de ușor trece totul. Numai să ai răbdare.”

Mi-ar fi plăcut să vă pun pasajul integral al epilogului, care cuprinde cugetările îngândurate ale lui Lavrețki, ce conchid romanul și pe care tare mult le-am iubit, dar mă limitez la atât. Pentru curioși, există un singur remediu: cititul integral.

Sursa fotografiei aici.

Pe curând! Toate cele bune!

Smiling Miss.

 

Citate din „Roșu și Negru”, de Stendhal

556 de pagini admirabile…atât pot adăuga, și nimic mai mult. Mulțumesc încă o dată, dragă Ninu, pentru acest cadou strălucit..

rosu-si-negru-2

 

„Ori faci avere în lumea aceasta, ori în cealaltă, cale de mijloc nu există.”

„La Paris, găsești oameni eleganți, dar și în provincie poți da de oameni de caracter.”

„Dacă vreau să fiu respectat și de ei și de mine, trebuie să le demonstrez că numai sărăcia mea negociază cu bogăția ce le aparține, dar sufletul îmi e la mii de leghe depărtare de obrăznicia lor.”

„Asta e treaba cu femeile(…), ceva e mereu defect la mașinăriile astea complicate.”

„Puritatea sufletească, absența urii prelungesc fără îndoială durata tinereții.”

„Iubirea nu caută egalitatea, ci o naște.”

„A gândi înseamn-a suferi.”*

„Grotescul evenimentelor de zi cu zi ascunde adevărata nenorocire a pasiunilor.”

„Plăcerea de a ține fruntea sus un an întreg e scump plătită cu câteva sferturi de oră pe care trebuie să le înduri.”

„Ades femeia-i schimbătoare,/ Nebună-i firea-ncrezătoare.”

„Numai că abia drumețul acela care a urcat cu greu un munte abrupt, așezându-se în vârful lui, descoperă plăcerea absolută în odihnă. Ce fericire ar mai fi aceea de a fi obligat să se odihnească astfel tot timpul?”

„Ți se pare că are cineva anumite merite? Atunci pune-i piedici în calea tuturor dorințelor și faptelor sale. Dacă meritul este real, atunci va ști să învingă sau să ocolească piedicile.”

„Îi admir frumusețea, dar mă tem de inteligență.” 

„Să bănui că rivalul tău este iubit este deja un lucru crud, dar să vezi mărturisită în detaliu dragostea chiar de către femeia pe care o adori reprezintă, fără îndoială, culmea durerii.”

„Ar trebui să fiu pedepsită pentru adorația extremă pe care o simt pentru el, căci îl iubesc prea mult!”

„Politica(…) este o piatră de moară legată de gâtul literaturii, care, în șase luni, o bagă la fund. Politica adusă printre socotelile imaginației e ca un foc de revolver în plin concert.”

„Sunt zile în care înțeleg fiecare dintre cuvintele pe care le folosește, dar nu pricep nicidecum întreaga frază.”

„Secolul acesta e făcut să amestece totul, de-a valma! Ne îndreptăm către haos.”

„Trebuie să fii de acord, draga mea, că, în viață, pasiunile sunt niște accidente, dar ele se întâlnesc numai la spiritele superioare…”

„Poți să devii savant, să ajungi deosebit de iscusit, dar curajul!…Curajul nu se învață.”

„Cel mai rău lucru la pușcărie, și-a spus, e că nu poți încuia tu ușa.”

„La adevăr am ținut. Dar pe unde-o fi umblând?…Peste tot numai ipocrizie sau cel puțin șarlatanie, până și la cei mai virtuoși, ba chiar și la cei mai mari.”

„Un vânător trage un foc de armă într-o pădure, prada cade, iar el aleargă să o ridice. Dă cu cizma peste un mușuroi de furnici înalt de două picioare, le distruge acestora casa, le împrăștie până departe pe ele și ouăle lor… Nici cele mai filosoafe dintre furnici nu voi putea înțelege vreodată ce a fost cu obiectul acela negru, imens, îngrozitor, cizma vânătorului deci, care a pătruns dintr-o dată în sălașul lor, cu o nemaipomenită rapiditate, precedată de un zgomot infernal, însoțit de o jerbă de flăcări roșietice…

…Tot așa stă treaba și cu moartea, viața, eternitatea, lucruri tare simple pentru cine are organele suficient de ample pentru a le percepe..”

 

sursa fotografiei aici.

O seară minunată! Toate cele bune!

Smiling Miss.

Citate din „Un om sfârșit”, de Giovanni Papini

Bună seara!

Tocmai ce am terminat această splendidă carte. Aș vrea să vă împărtășesc părerile mele cu privire la ea, dar ceva din interiorul meu spune că nu sunt aptă pentru a descrie o așa capodoperă. Această carte mi-a fost recomandată de I., care o împrumutase de la biblioteca școlii și care m-a sfătuit să o citim împreună. Am mare încredere în gusturile ei pentru că, de cele mai multe ori, sunt la fel ca ale mele. M-am lăsat așadar furată de următoarea descriere ce era așternută pe coperta finală, care spune cam așa:

„Eu nu sînt un om în adevăratul înțeles al cuvîntului. Nu sînt un om ca toți ceilalți, un om în carne și oase, un bărbat născut din femeie. Nu am venit pe lume precum semenii mei. Nimeni nu mi-a vegheat leagănul, nici primii ani de viață. Nu am cunoscut nerăbdarea adolescenței sau siguranța legăturilor de familie. Eu – și voi spune asta în auzul întregii lumi, fie că mă credeți sau nu – sînt doar o figură născută dintr-un vis… Exist numai pentru că cineva mă visează, cineva care, dormind, mă vede mișcîndu-mă, acționînd și trăind – sau, chiar acum, rostind aceste cuvinte.” (Giovanni Papini)

„Doar persoanele sterile și mediocre se preocupă de perfecta coerență a gîndurilor proprii și sînt obsedate de teama de a nu greși. Papini a greșit de multe ori, s-a contrazis cu furie, pînă la a se compromite. Și totuși opera sa a rămas unitară și coerentă de la prima pînă la ultima pagină.” (Mircea Eliade)

Vă las în compania numeroaselor citate pe care le-am găsit și care, într-un fel sau altul, m-au făcut să-i apreciez adevărata valoare :

1).„Pentru mine realitatea nu era cea de la școală, de pe stradă, de acasă, ci mai curând cea din cărți – unde simțeam că trăiesc cu mai multă plăcere.”

2). „Eram urât și demn de dispreț – o știu, o știam și atunci -, dar sub urâțenia și mizeria aceea se ascundea un suflet care voia să știe, sa cunoască adevărul, să se îmbete de lumină, iar sub pălăria aceea unsuroasă și în capul ciufulit se afla un creier care voia să înțeleagă orice idee și, mai presus de orice, să raționeze și să viseze, o minte care începea să observe ceea ce alții nu văd și se hrănea dintr-un loc în care cei mulți nu găsesc decât gol și pustiu. De ce nu m-a înțeles nimeni, de ce nu mi s-a dat ce mi se cuvenea de drept?”

3). „Nu sunt făcut pentru o natură bogată, luxuriantă, meridională și tropicală, nu sunt făcut pentru flori vii și parfumate, pentru fructe cărnoase, pentru soare. Natura pe care o simt eu, natura mea e cea a Toscanei, cea în care am învățat să respir și să cuget; natura golașă, săracă, cenușie, tristă, închisă fără fast, fără excese de culori, fără miresme și fără ghirlande păgâne de viță-de-vie, dar cu atât mai potrivită cu o sensibilitate delicată, cu o gândire de om solitar.”

4). „Pentru a fi suportabilă, viața trebuie trăită din plin.”

5). „Și, oricum, gândirea nu se oprește. Sfârșitul ultimei pagini nu e decât exodul unei plecări, iar fiecare culme atinsă e o trambulină pentru alte zboruri.”

6). „Adevărul cel mai profund se descoperă întotdeauna târziu și cel din urmă.”

7). „Totul e relativ. Adevărul de aici e o eroare dincolo. Adevăr dintr-un punct de vedere și falsitate dintr-altul. Toate principiile sunt contradictorii în ele însele.”

8). „Unica realitate e prezentul, senzația. Fiecare să-și trăiască prezentul său și să dea dracului formulele și credințele. Trebuie să ne eliberăm de aceste cruste ale unor boli învechite: fiecare să se elibereze pe sine și să creadă în sine și în clipa care trece, a cărei frumusețe sta tocmai în faptul că e trecătoare.”

9). „Pentru tânărul de douăzeci de ani, orice om în vârstă e un inamic, orice idee suspectă, orice om mare trebuie dat în judecată, istoria trecută pare o lungă noapte întreruptă de fulgere, o așteptare cenușie și nerăbdătoare, un etern crepuscul al dimineții care începe, în sfârșit, odată cu noi. Pentru tânărul de douăzeci de ani, chiar și apusurile par să aibă reflexele alburii și delicate ale zorilor ce întârzie să apară, faclele care-i însoțesc pe morți sunt focurile de bucurie ale noilor sărbători, tânguirile clopotelor bigote sunt dangănetele ce anunță nașterea și botezul sufletelor. E singura vârstă înfumurată a vieții, în care omul are viciul viril de-a lua de coarne toți taurii, în care umblă cu pasul sprinten și apăsat al cuceritorului de cetăți, cu pălăria pe-o sprânceană și cu bâta de cireș în mâna nervoasă.”

10). „Cojile, scoarțele, hainele, măștile nu sunt – știu asta foarte bine, o știu și eu – decât coji, scoarțe, haine și măști. Nu sunt nimic mai mult, mai substanțial, mai intim. Cojile cad, hainele se sfâșie, măștile se decolorează și ceea ce rămâne e ideea, scheletul interior și indestructibil al adevărului. Tot cel-l îmbracă e neesențial, variabil, trecător.”

11). „Se zice că tinerilor le e caracteristică seninătatea plină de speranțe. Nu e adevărat – sau cel puțin nu e adevărat pentru toți. Pentru că tânărul, înainte de-a se apropia de viață ca să pună stăpânire pe ea, poartă în sine, dacă sufletul lui nu e cu totul animalic, așteptări și năzuințe atât de mărețe și încrederi atât de puternice într-un sublim la îndemâna lui și într-o putere divină, încât realul așa cum e, viața așa cum se scurge ea nu pot fi pentru el decât palmele unor neîncetate dezmințiri. Aștepta paradisul și se trezește în cele mai pestilențiale bolgii ale infernului, credea că va întâlni frați cu mâinile întinse și dă peste o haită de bestii lihnite care rânjesc și se reped asupra lui, își închipuia că viața i se oferă ca o piatră aleasă sau ca o marmură fină pentru a-și sculpta în ea chipul propriu cu dalta dură a voinței și, în schimb, ține în mâini o cocă de noroi și murdărie care nu se poate modela, iar dacă e modelată, nu rezistă.”

12). „Pentru a-ți face sufletul mare trebuie să-i cunoști toate micimile, pentru a-l face pur, trebuie să-i vezi toate murdăriile, pentru a-l face curajos, să-i îndepărtezi toate lașitățile.”

13).Ingegno, în toscană nu înseamnă numai deșteptăciune binecuvântată și mai mult decât mediocră, ci și crestăturile sau șanțurile de fier săpate pe lama cheilor care servesc la descuiat. Aceste două sensuri nu sunt apropiate numai în dicționar. Cu deșteptăciunea intri peste tot, înțelegi aproape totul și placi multora. E pașaportul vieții. E șperaclul universal al ușilor și al posturilor în care îți poți face o situație.”

14. „Nu există înălțimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.”

15.„Adevărata noblețe a omului, eroismul său cel mai mare constă în a ști să trăiască până atunci când toate temeiurile vieții sunt distruse în el, până și atunci când vălurile și cârjele care fac posibilă viața tuturor au fost aruncate la o parte.”

16. „Pentru a trăi, fiecare om are nevoie de credința că nu e cu totul inutil.”

Sper că veți înțelege că aceste citate, rupte din context, poate nu au același efect răsunător asupra urechilor voastre, asemenea clinchetului de clopoței, așa cum s-a întâmplat la mine, dar mai sper totuși că nu vă vor rămâne indiferente.

„Un om sfârșit” e o carte dificil de citit. Recunosc, de multe ori a trebuit să reiau anumite pasaje, pentru că nu am mai întâlnit o astfel de scriere, care să fie atât de complexă, sensibilă, filosofică, greu de digerat și mult mai greu de înțeles. Cu toate astea, mă bucur că am avut ambiția necesară pentru a-i sfârși ultima pagină, pentru că nu am regretat nici măcar o secundă. Finalul te face ca, într-un fel, să-ți dorești să o citești din nou.

O noapte frumoasă!(s-a făcut deja noaptea în timp ce am transcris din carte aceste citate)

O duminică liniștită vă doresc!

Smiling Miss.

Citate din „Moara cu Noroc”

Bună seara, dragilor!

Am avut ocazia să citesc pentru a doua oară „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici. De fapt, conjunctura m-a obligat – este una din cărțile pe care trebuie să le pregătesc pentru bacalaureat. De obicei îmi displace să citesc de mai multe ori aceeași carte, însă acum se pare că a fost o decizie înțeleaptă, pentru că m-a ajutat să înțeleg mai bine acțiunea și personajele. Și, surprinzător, am găsit și cinci citate pe care am plăcerea să vi le scriu aici:

1. „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”

2. „Pe vrășmașul pe care nu-l poate birui tot omul cu minte și-l face tovarăș.”

3. „De! își zise ea, ce să-i faci, așa e omul! Oricît de bun ar fi, tot are cîte un păcat. Fie cît de mic, dar tot îl are.”

4. „E greu, e foarte greu cînd ai voi să-i grăiești cuiva o vorbă, care-ți vine din fundul inimii, și nu poți; e însă mai greu cînd simți că numai această vorbă poate să alunge gîndul rău pe care și-l face despre tine un om la care ții.”

5. „Nu se poate să-i face unui om o mai mare nedreptate decît să-l mustri pentru o greșeală pentru care-și face el însuși destule mustrări.”

sursă imagine – aici

Ce părere aveți de citate? Sau dacă ați citit-o, cum vi se pare?

Numai bine!

Smiling Miss.

 

Citate din „Cine suntem”

Bună, dragilor!

Datorită lui Ninulescu, am reușit să mai citesc o carte a domnului Dan Puric, „Cine Suntem”.

Am selectat o mulțime de citate, dar am încercat să postez aici doar pe cele speciale:

1. „Pe mine mă interesează sufletul, nu imaginea mea.”

2. „Shakespeare spune: <<soarta unei glume nu depinde de gura care o spun, ci de urechea care-o ascultă>>”.

3. „Știți cum se zice: distanța, pentru dragoste, este ca vântul pentru foc. Dacă dragostea e mare, o întețește. Dacă nu, o stinge.”

4.  „Vin sărbătorile și primul lucru pe care îl văd cred că e un stomac foarte mare, pe care îl supraîncarcă… Asta nu înseamnă să nu faci sărbătoare! Asta nu înseamnă să nu pui ceva pe masă! Dar faptul că ne lăsăm contaminați de o societate a lăcomiei nu este bine. Sigur, se poate spune că viața este oricum scurtă; că este așa cum este… Sigur că și sărbătoarea este bine vămuită în credința noastră: nu stă nimeni într-o permanentă asceză, cât și sărbătoarea. Important e: pe ce pui dumneata accentul? Pe lângă sărbătoare, mai există și chestiunea aceasta a reculegerii. De ce să fim într-un jogging alimentar de dimineața până seara? De unde fuga asta, atletismul ăsta consumerist?

Piere Bourdieu vorbește despre omul modern, caracterizat de: <<fast foods, fast thinkers, fast lovers>>. Viteza noastră, a celor din Răsărit, este cu totul diferită. Ne facem timp de Dumnezeu, ori îl alungăm din timpul nostru?”

5. „A spus cineva: << I-au trebuit naturii mii de ani să scoată un geniu și omului, câteva secunde să-l distrugă.>>”

6. „Am mai spus asta și vă repet: un om care are părinții numai în buletin, pe C.N.P., e un om terminat.”

 

P.s: postarea aceasta este făcută de mult, dar am uitat să o postez.

Toate cele bune!

Smiling Miss.