Crăciun, ce-a mai rămas din el

Comemorez amintirea Crăciunului de altă dată. Nu mă mai mulțumesc cu ce am și visez la brad împodobit și la cadouri dichisite. Îmi amintesc toate strădaniile mele de a descoperi cine este cu adevărat Moș Crăciun. Mi-am consumat o bună parte din energia copilăriei în speranța de a-l demasca pe domnul cu barbă albă.

Când se apropia Crăciunul, de la începutul fiecărui Decembrie, elaboram strategii de capturare și demascare ale acestei ființe misterioase. Că o să stau trează. Că o să-l pândesc până vine. Că îi urmăresc cu atenție pe părinți, ca să fiu sigură că nu sunt ei autorii. Și multe altele tactici grozave. Cert este că, de Sărbători, simțurile mi se ascuțeau nițel. Auzeam mai bine (eram atentă la orice zgomot, orice șoaptă a adulților), vedeam mai bine (prin întuneric, silueta persoanelor), miroseam mai bine (dulciurile, de la o poștă). Un adevărat profesionist (în devenire). Nu-i de mirare că prima mea meserie de vis a fost cea de spion.

Privesc în urmă și nu pot să nu fiu nostalgică. Am 21 de ani. Puțin pentru o viață, dar mult, comparativ cu ce simțeam în rândurile de mai sus. Din păcate, amintirea e din ce în ce mai stearsă și mai puțin conturată. Mă antrenez, ușor, în prezentul în care trăiesc, dar nu mă regăsesc.

Fotografii de Crăciun, lauda e la ordinea zilei. Localuri scumpe, dame dichisite (de obicei rau) și bărbați potenți. Și aștept, cu vitejie, să mai primesc mesaje copiate de pe internet (care încep cu „Fie ca…”). Fandoseala din Ajun. Fandoseala de Crăciun. Fandoseala de a doua zi de Crăciun. Fandoseala de Revelion.

Cred că nu există cuvinte suficiente pentru a descrie realitatea pe care o văd ochii mei acum.

___________________________________

Numai de bine!

S.B.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Crăciun, ce-a mai rămas din el&8221;

  1. Dragă Silvia, te-am cunoscut – virtual – pe cînd erai încă o copilă zîmbitoare şi încrezătoare în viitor. Aveai planuri şi proiecte şi nimic nu părea să-ţi poată zdruncina încrederea în tine. În ultima vreme însă, de cînd cu facultatea şi poate cu distanţa faţă de cei dragi, observ cu adîncă tristeţe că acea copilă de odinioară s-a transformat într-o tînără deja conştientă de realitatea înconjurătoare şi blazată, cumva, din cauza conştientei imposibilităţi de a îndrepta lucrurile măcar la nivel personal, dacă nu mai larg de atît. Aş vrea să-ţi pot spune că o să fie bine, că… Dar nici nu deţin secretul prezicerii viitorului şi nici nu te pot minţi. Viaţa e în primul rînd o luptă pentru supravieţuire şi apoi dacă mai vine cîte ceva bun în plus, acela e doar bonus – nimic garantat.

    Cu toate astea rămîne speranţa şi gîndul bun. Şi fiindcă simt că ai nevoie, îţi trimit eu un gînd bun, în primul rînd de sănătate şi apoi de încredere şi speranţă în tine şi în vremuri mai bune, care ar putea deveni aşa şi cu ajutorul tău. Îl las deoparte pe „Fie ca…”, fiindcă. Îţi urez sincer să-ţi fie bine, acum şi întotdeauna, iar sărbătorile să-şi recapete magia şi să-ţi aducă zîmbet pe buze şi bucurie.

    • Dragă Drugwash,
      Am tot amânat să-ți scriu, pentru că m-am gândit bine la ce mi-ai spus. Îți dau dreptate, m-am schimbat mult în ultimii ani, în mod special în primul an de facultate. Am început un proces amplu de modelare și de maturizare a propriei mele persoane. Așa cum se știe deja, viața nu este ușoară. Nu mă autovictimizez, să spun că e doar grea, totuși. Îmi trăiesc momentele de fericire alături de cei dragi mie, dar recunosc, mi-aș dori mai mult. Încă am perspectiva mea de visătoare incurabilă, doar că visurile și aspirațiile mi s-au lovit de realitate și rezultatul a fost unul dureros: de acceptare. Asta e și problema, dacă nu aș mai fi visătoare și idealistă, nu aș pleca de la bun început cu anumite așteptări asupra oamenilor, asupra societății etc. Dar nu mă plâng, visarea și creativitatea mea sunt și surse bune de inspirație și de creație artistică.

      Am vrut să închid blogul, atunci când am realizat că nu mai sunt ceea ce scriam odinioară. Apoi, am socotit că e mai util să păstrez întreg parcursul, fie el bun, sau rău. Până la urmă, aici mă descarc cel mai bine (mai am și un jurnal care, deși are avantajul intimității, nu este la fel de eficient ca blogul, unde îți expui propria ființă în fața altora și te lași judecat). Aici, pe blog, învăț să mă descopăr pe mine.

      Și mare îmi este bucuria să aflu că încă mă urmărești. Nu am considerat niciodată că am ceva special, care să atragă publicul. Îți transmit sincera mea recunoștință pentru că ți-ai răpit din timpul tău personal să îmi scrii câteva cuvinte (frumoase), care m-au pus și puțin pe gânduri.

      Acum că a trecut Crăciunul, îți doresc un An Nou mai bun, cu lecții mai puțin dureroase și cu cât mai multă seninătate pe buze! 🙂

      • Îmi place ce văd: putere şi optimism în ciuda adversităţii. Speranţa trăieşte. Crăciunul e doar o zi, restul e Viaţă. Grea şi afurisită uneori, sublimă şi seducătoare alteori.

        Îmi place că ai tras aer adînc în piept înainte de a creiona răspunsul. E mare lucru să nu laşi primul gînd, prima impresie să te ghideze.Cred că ţi-ai ales foarte bine viitorul domeniu profesional însă s-ar putea să îţi fie greu să rămîi aşa, obiectivă şi incoruptibilă. Sau poate proiectez prea mult în viitor.

        Blogul e o parte din tine, nu-l poţi lăsa să moară. Nu te poţi lăsa pe tine, cea care ai fost, să dispari fără urmă. Şi poate la un moment dat te vei regăsi. Nu trebuie să fii specială într-un mod extraordinar – fiecare om e unic, are ceva anume care-l deosebeşte de ceilalţi, fie chiar un mic amănunt. Trebuie doar să fii tu însuţi – tu însăţi, în cazul de faţă – indiferent de ceea ce se întîmplă în exterior.

        În fine, e doar o părere, o poţi considera subiectivă. Eu sînt încă aici chiar dacă nu vizibil întotdeauna. M-am gîndit la tine la începutul lui august, ştii tu. Vreau să cred că eşti parte din generaţia care va readuce binele în lume. Aşa-s eu, idealist. 🙂 Mi-ar plăcea să cred că-s şi realist totodată. 😉

        Dincolo de Crăciun şi alte chestii oficiale îţi doresc multă încredere, speranţă şi optimism curînd transformabile în realitate. Şi sănătate, că e o condiţie sine qua non. Multă baftă în continuare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s