Mereu în amintire

16 Septembrie. Alarma sună strident la ora 7 A.M. Nu o opresc imediat, de parcă sunetul ei, prelungit, mi-ar readuce clipele demult uitate. Îmi deschid ochii și mă ridic în șezut, puțin buimăcită, însă sigură pe ceea ce trebuie să fac. Pentru început, oftez, cu bărbia sprijinită în palme. Apoi, mă las cuprinsă de rutina de dimineață. Fac totul mașinal, cu gândul departe, fugit în alte zări, spre alte vremuri.

Cobor patru etaje în fugă, deschid nerăbdătoare ușa scării, însetată parcă de cunoașterea lumii exterioare. La lumina soarelui, am o revelație. Unul câte unul, elevi de diferite vârste, se grăbesc să prindă „loc” în curtea școlii. Pentru cei din clasele primare și gimnaziale, pregătirile sunt covârșitoare. Micuții și bieții de ei sunt terifiați, dar totodată exaltați. Îi sperie începutul, responsabilitatea, însă necunoscutul și aventura îi incită.

Aud vorbind o copilă: „Uau, tu ai ghiozdan cu Barbie! Eu nu am mai găsit…”. Zâmbesc, uitându-mă la florile din mâinile mamelor ce le însoțesc pe cele două fete și la emoția vădită din privirile doamnelor. Vor ca totul să fie perfect, pentru că astfel de momente sunt menite a fi fără cusur: Uniforma, călcată. Ghiozdan, cumpărat. Sandale, lustruite. Codițe, împletite.

Îmi continui drumul, încercând, cu greu, să-mi fac loc. Strada devine tot mai aglomerată. Mă lovesc de oameni, de agitație și de zumzet. La liceu, elevii sunt mai relaxați. Mai puțin „bobocii”, care sunt speriați dinainte cu tot felul de povești monstruoase, întocmai pentru a te delecta cu reacțiile lor îngrozite.

Ajunsă la destinație, o caut din priviri pe doamna dirigintă. Mă apropii și-îi înmânez un trandafir alb. Mici regrete, multe zâmbete nostalgice și câteva schimburi de cuvinte. Apar și alți colegi și aproape că ne îmbrățișăm din priviri. Iată-ne pe toți – luminoși la față, maturi și triumfători ai luptei.

Odată ajunși în liceu, coridoarele ni se par acum mai lungi, sălile mai spațioase, profesorii mai primitori. Urcăm treptele, până la etajul al doilea. După, deschidem ușa sălii 22. Suntem teribil de fericiți, însă mai este un sentiment ce ne cuprinde brusc. Băncile nu mai sunt așa cum le-am lăsat anul trecut, mobilierul a fost înlocuit, geamul a fost reparat, pereții, zugrăviți. Ne luăm locurile în primire, atâți cât suntem. Pentru că, recunosc, nu e clasa completă, lipsesc o mulțime de colegi. Stând așezați în bănci, câteva secunde timpul îngheață; ne hrănim cu amintiri.

O bătaie în ușă ne întrerupe însă reveria. Când se deschide, o groază de elevi așteaptă surprinși în prag, uitându-se cu gurile căscate la noi, neștiind ce să facă. Ne ridicăm de pe locurile noaste, demoralizați și cerem loc, să ieșim. Într-un târziu, întoarcem privirile, dar în urma noastră rămân alți elevi, îmbulzindu-se să-și revendice clasa. Într-adevăr, nu mai avem ce căuta aici, noi am venit doar în vizită, pentru a rememora amintiri. Cu regret, poate cu lacrimi în ochi, realizăm adevărul: suntem studenți acum…

______________________________________

Un citat extraordinar al lui Nicolae Iorga mi-a reamintit esențialul vieții: „Pentru a fi cu adevărat om, trebuie să te gândești la două lucruri: atâția oameni au fost ca să fii tu, și însuți ca să fie după tine atâția oameni!” 

Timpul s-a scurs. Viața merge înainte. Iar noi rămânem cu…o permanentă nostalgie de toamnă…

_________________________________________

O zi liniștită! Un an nou școlar plin de realizări, norocoșilor!(dar nu știți cât de norocoși sunteți)

Smiling Miss.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Mereu în amintire&8221;

  1. Oh, imi pare atat de rau ca nu pretuiesc unele clipe asa cum ar trebui. Cred ca e adevarat faptul ca nu pretuiesti ceva cu adevarat pana nu il pierzi. Probabil ca si eu voi tanji dupa prima zi de liceu cand ma voi afla in pragul facultatii… Trist, dar aparent, adevarat. Foarte frumos ai scris! Sa ai o zi minunata si capul sus! Nu uita ca, pana la urma, si de inceputul facultatii iti vei aminti la fel intr-o zi. Pretuieste clipele :). Te pup !

  2. Nu ştiu când voi scăpa de sentimentul acesta de gol în suflet de fiecare dată când începe un nou an şcolar. E trist şi în acelaşi timp eliberator să te maturizezi. O lume întreagă te aşteaptă dincolo de acest prag, dar încă nu ai certitudinea că vei reuşi să o cucereşti. Însă acest lucru nu te împiedică să speri… Şi să lupţi.

    Azi am fost şi eu melancolică: mai mult ca acum doi ani, mai puţin ca anul trecut. Fiecare perioadă din viaţa noastră are clipele ei de glorie, de fericire pură. Fii sigură că şi anii de facultate îţi vor aduce amintiri dragi, pe care le vei rememora cu o uşoară tristeţe în momentul absolvirii. Aşa că trăieşte clipa, iubeşte prezentul şi priveşte întotdeauna înainte!

    Îţi doresc mult succes în noua etapă din viaţa ta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s