Gânduri din pumnul destinului

Au trecut ani de când nu a mai plouat. Pământul e uscat, ca și coaja unui copac bătătorit de vreme. Soarele nemilos anulează orice boare de vânt, orice urmă de scăpare, sau grăunță de speranță. De obicei, întunericul este asociat cu tristețea, dar de ce nu lumina? Prea multă strălucire, dureros de multă, ne seacă de energie, creează un blocaj, produce o barieră peste imaginație și, implicit, peste creație.

E atât de cald, încât simt cum lacrimile pomilor se usucă, înainte de a ajunge la suprafață. Dezolant este să vezi tristețea, însă cu atât mai rău este să nu o vezi, dar să știi că ea există. Suntem dependenți de soare, însă tocmai această dependență ne sugrumă, ne reduce la nimic. O particulă de praf în pumnul destinului. O secundă din ceasul vremii. O filă a cărții fără pagini. Un fir de iarbă din câmpul îmbujorat de flori. „La urma urmei, ce este omul în natură? Nimic în raport cu infinitul(…)”( Blaise Pascal).

Într-un final, nimic….asta ne reduce la nimic…..

___________________________________________________

Toate cele bune!

Smiling Miss.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Gânduri din pumnul destinului&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s