Obișnuiesc să mă pun la masă și să scriu

Din spatele munților se vede soarele cum răsare. Dimineața totul e liniștit, natura începe treptat să revină la viață, asemeni unui foc mocnit și lăsat de izbeliște. Soarele e incredibil de strălucitor și te orbește dacă te uiți la el. De atâta frumusețe poți să rămâi fără vedere, să-ți bei mințile sau chiar să te îneci într-un ocean de sentimente puternice.

Un vânt proaspăt de primăvară adie dinspre vest, iar părul ei de aur se unduiește în bătaia lui, ca un vapor pe valurile mării înspumate. O lacrimă i se prelinge imperceptibil pe obrazul palid și uscat, dar gândurile-i zboară departe, către alte zări, peste alți munți. Cu mâna stângă se sprijină de scoarța unui copac bătrân, în timp ce mâna dreaptă e lăsată în voia sorții și atinge din când în când albul rochiei sale de mătase. E liniște afară. Verdele frunzelor începe să se lumineze odată cu răsăritul, până ajunge la forma lui pură și perfectă. E furtună totuși. Ea plânge cu lacrimi mari și reci până când se aud suspine înfundate, iar spatele-i tresare ritmic de la spasme. Batista nu-și are rostul aici, nu poți să oprești râul să nu mai curgă.

Ea vede cum, în altă parte a globului, marea se sparge furioasă de stânci. Nostalgic, el stă pe nisipul rece și privește cum natura freamătă de durere. Părul său brunet e nemișcat și nesimțitor la ceea ce se petrece, precum inima lui de gheață. Nori negri de ploaie se apropie grăbiți să inunde plaja. Câțiva stropi se avântă spre mare, contopindu-se cu uriașul albastru, iar alți stropi sunt izbiți de nisip. Atunci când el realizează că furtuna începuse, era deja prea târziu. Se ridică în picioare brusc și începe să alerge, dar adidașii nu fac decât să-l încurce, făcându-l să alunece de câteva ori. Se zbate disperat să scape de negura ce-l cuprinde, și se mișcă din ce în ce mai repede. Dintr-o dată, un fulger despică zarea în două și-l ajunge din urmă. E orbit de atâta lumină și se prăbușește la pământ..

Un claxon zgomotos se aude în apropiere, iar ea deschide ochii speriată. Era pe o canapea, în grădină. Adormise la umbra unui cireș înflorit și frumos mirositor. Ascunzându-și zâmbetul în spatele unui buchet de margarete, el chicotește des și se uită la ea. Buchetul ajunge în brațele ei, iar mâna lui o mângâie încet pe părul moale și auriu. „Va fi bine, promit. Într-un final, totul va fi bine..”

–––-

O seară frumoasă, dragilor! Toate cele bune!

Smiling Miss.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Obișnuiesc să mă pun la masă și să scriu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s