Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil

Citatul din titlu îi aparține lui Octavian Paler, cu care cred că suntem cu toții de acord.

Îmi aduc aminte că, în ultima zi de vacanță a verii trecute, am terminat „La răscruce de vânturi”, de Emily Bronte, o carte cu o poveste extraordinar de frumoasă, de care m-am îndrăgostit imediat. Știu că este o capodoperă pentru că a căpătat un loc însemnat în conștiința mea, la care, uneori, gândurile mele se duc nostalgice în trecut. Ce nu știam atunci este că această carte va căpăta o valență simbolică pentru mine și că în clasa a XII a mă voi afla la „răscruce de timpuri și de viață”. Cine s-ar fi așteptat ca această fată – prezența mea, aici, de față – să regrete atât de mult un timp, căruia, la momentul respectiv, nu i-a acordat nici măcar o brumă de respect.

Cred că una din cele mai fascinante scene din viața mea este întâia dată când am pășit în clasa liceului, în care urma să-mi petrec patru ani – detaliu pe care atunci l-am ignorat cu desăvârșire. Ca și câteva din romanele pe care le am pentru bacalaureat, ale căror structuri circulare încep și se conchid în aceeași manieră, clipa aceea inițială din clasa a IX a va fi precedată, cu nesfârșit regret, de finalul ce nu se lasă așteptat.

Se pare că mulți autori au abordat tema timpului, unul din subiectele despre care s-au scris nenumărate romane. În „Moromeții”, Marin Preda spune că „timpul nu mai avea răbdare cu oamenii”. Relevant argument, nu?, mai ales că, în zilele noastre nu s-a schimbat nimic.

Omul, ce ființă răvășită de contradicții! „Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură: dar este o trestie gânditoare. Nu este nevoie ca universul întreg să se înverşuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar dacă universul întreg l-ar zdrobi, omul tot ar fi mai nobil decât cel care-l ucide…” – Blaise Pascal

În clasa a IX a, am luat primul meu 4 la geografie, materie pe care acum o îndrăgesc nespus(și la care mă străduiesc să iau 10). La început, mi se părea înjositor să citesc o carte, pentru ca acum, în clasa a XII a, să respir prin filele înțelepte ale cărților și să nu am timp pentru ele… În prima zi de liceu aveam nerăbdare să cunosc totul – și asta cât mai repede, acum am emoții – și regretul că a trecut atât de repede. În clasa a IX a, credeam că viața nu are sfârșit, că rostul ei nu este stabilit, părere pe care acum nu o mai susțin și numai simpla amintire a ei îmi provoacă râsul involuntar la gândul că – o dată.. – am fost așa de imatură.  Am citit undeva că „există în viață două momente: când te naști și când realizezi de ce”. Sunt atâtea de spus acum, dar mai multe sunt de trăit atunci, de suferit

Ce dramă este să fii om! Am început cu un citat, să închei deci tot în aceeași manieră, afirmând că „numai timpul nu-și pierde timpul”(Jules Renard)…

20120425125223_qmfuz_large

Sursă imagine aici.

O zi plină de clipe – semnificative- vă doresc! Nu vă irosiți viața!

Smiling Miss.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil&8221;

  1. Blaise Pascal… M-ai făcut să-mi reamintesc de clasa a 12-a cu un singur citat. 🙂
    Filosofia a fost o constantă pentru mine anul acela: olimpiadă, Bac, admitere… Citatul respectiv e primul pe care l-am citit la filosofie. Ni-l dăduse proful pe o foaie de lucru şi ne-a pus să-l explicăm, cum ştim noi mai bine. Şi de atunci m-am îndrăgostit de ea… Şi încă mai sunt şi astăzi, când citesc cărţi de filosofie chiar dacă n-am timp câteodată nici să mănânc.
    Mi-ai amintit şi de Moromeţii, un roman absolut superb, pe care l-am recitit cu drag în clasa a 12-a cu toate că nu obişnuiesc să revin la lecturi mai vechi. Îmi amintesc şi acum cum începea: „se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare”… Ca în final să-şi piardă acea răbdare, cum ai evidenţiat şi tu în citatul tău.
    Să mai zic că „La răscruce de vânturi” este şi printre cărţile mele favorite? Când eram eu printr-a zecea începuse nebunia aceea cu saga Amurg. Normal că am citit şi eu cărţile din seria respectivă (pe lângă multe altele cu vampiri şi alţi monştri), iar într-una din ele îmi amintesc că existau nişte referinţe la textul lui Emily Bronte. Am citit-o imediat şi am fost absolut captivată de cartea aceea, e o formă de iubire pe care nu am mai întâlnit-o până acum în prea multe cărţi: bolnavă şi în acelaşi timp istovitor de puternică… Am văzut şi o ecranizare destul de reuşită a cărţii, cea din 1992, pe care ţi-o recomand, dacă nu ai văzut-o încă, respectă destul de bine povestea din carte.

    Şi uite cum un articol al tău m-a făcut să scriu un comentariu extrem de lung şi încă aş mai scrie, dar mă opresc aici. Nu rezist să nu îţi mai spun ceva: nu regreta nicio clipă din anii petrecuţi în liceu. Priveşte cu drag în urmă şi poartă cu tine în suflet fiecare om special, fiecare amintire frumoasă. E o etapă fundamentală în formarea ta ca om, de aceea trebuie să valorifici ce e mai bun din ea şi să nu îţi pară rău că timpul trece… Clipele care vor urma vor fi şi mai frumoase. Trebuie doar să ai încredere în viitorul tău şi în tine. Mult succes!

  2. Buna dimineata :). Indraznesc sa spun ca nu trebuie sa regreti deloc acesti ani. Anii de liceu au fost foarte frumosi dar…s-au dus. Experientele acestor ani ti-au modelat caracterul si te-au adus in clipa de fata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s