Nu mă pricep la titluri.

Mă gândeam să fac un articol despre societatea în care trăim și pentru acest lucru am oscilat între dorința de a-l transpune în cuvinte în intimitatea jurnalului meu, sau în al face public prin intermediul blogului. Sigur, varianta a doua, odată aleasă, va aduce cu sine și comentarii, diferențe de opinie, de care sunt conștientă. Nici acum, în momentul în care scriu aceste rânduri, nu am certitudinea că e o decizie bună, dar continui.

Cum spuneam, societatea. Cum o pot caracteriza, cum o percep, ce-mi place, ce-mi displace. Am sentimentul(aș vrea să nu spun certitudinea) că suntem răi. Cu ceilalți oameni, cu semeni noștri în special. Am citit o mulțime de cărți în care se făcea referire la schimbări/ dorința de schimbare. Am ascultat chiar și melodii care aveau aceeași tematică și care te îndemnau „să fii tu schimbarea pe care o dorești de la ceilalți”. Cu alte cuvinte, subiectul acesta a mai fost abordat în nenumărate rânduri și de alții mult mai deștepți ca mine.

Dar pentru a fi tu un model pentru tine, trebuie totuși să ai în vedere și mediul în care trăiești sau societatea. Și iar ne întoarcem de unde am plecat. Am întrebat o dată un profesor, văzând nedreptățile și nesimțirea pe care trebuie să le suporte din fața elevilor, care este satisfacția acestei meserii. Și replica a fost pe măsură: pentru câțiva elevi, chiar dacă sunt puțini, merită să fii profesor. Eu am luat răspunsul acesta ca pe o resemnare în fața sistemului prost alcătuit(cel de învățământ, în speță) și nu m-am bucurat.

Unde sunt fabulațiile acelea pe care ni le spun părinții noștri – că la școală te formezi ca om, că îți faci prieteni, că înveți de la cineva cu mult mai bine pregătit? Am senzația că aceste norme erau valabile pe undeva prin clasele I-IV, pentru că astăzi nu mai e așa. Sau bine, te formezi ca om, dar credeam că termenii aceștia au o conotație pozitivă – ți se spune cum să trăiești în armonie alături de ceilalți- , nu că pentru a fi om trebuie să deschizi ochii, să privești în jur și să te resemnezi în cele din urmă.

E greu să înțeleg de ce unora le e teamă de inițiativă, de ce există atâta indiferență în jur. De unde nepăsarea aceasta? Profesoara mea de română ne-a spus în clasă că „luăm cu noi” nu ceea ce facem pentru persoana noastră, ci ceea ce facem pentru alții. Sunt perfect de acord, cu toate astea nu reușesc să prind noima lucrurilor.

Am căutat în dicționar cuvântul „societate”, care mi s-a sugerat că înseamnă: „Totalitate a oamenilor care trăiesc împreună și între care există anumite relații bazate pe legi comune; colectivitate”. Practic, îndeplinește aceeași funcție cu o turmă de oi, un cârd de gâște sau un mușuroi de furnici(cu deosebirea că ele sunt mai harnice). Cu toate astea, în cazul de față, armonie nu există și sunt mari discrepanțe la nivelul funcționării societății.

Și uite așa ajungem să fim nemulțumiți de ce ni se dă, să dorim schimbarea. Și, bineînțeles, niciodată nu e vina noastră în particular. Uneori am senzația că oglinzile nici nu există, pentru că dacă ar fi cu adevărat, atunci, așa cum suntem frumoși în exterior, ne-am putea să acorda atenție la nivel spiritual, la suflet.  Că doar, vorba aia, „nimeni nu-și dorește să fie urât”. Cu aspectul stăm bine, nu ne părăsim locuințele până când nu suntem siguri că arătăm bine, că avem cămașa curată, pantofii șterși, iar la unele domnișoare se poate adăuga și fondul de ten, fardurile, rimelul, gloss-ul(și un întreg arsenal de astfel de obiecte).

Sau am putea să vorbim despre respect. Oare cuvântul acesta mai are valabilitate în zilele noastre? Ne mai poate împiedica să ne desfășurăm(ca niște animale)? Sau e doar teoretic totul? O teorie absurdă și plictisitoare, după principiul că „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Chiar așa, totul e de suprafață și nimic nu mai are substanță?

Și am să închei aici… cu un citat a lui Octavian Paler: „Lașitate nu înseamnă numai să eviți sau să fugi. Tot lașitate e și dacă nu îți pasă”.

Rog viitorii comentatori să nu fie aspri în observații, pentru că mi-a fost destul de greu să mă deschis și să scriu toate astea. Cu tot respectul pentru ulterioarele păreri ce o să apară, vreau doar să știți de la bun început că eu nu doresc să jignesc pe nimeni.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați citit postarea aceasta.

O zi la fel de plăcută și în continuare!

Tot binele din lume!

Smiling Miss.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Nu mă pricep la titluri.&8221;

  1. Traim intr-o astfel de societate si din cauza ca foarte multi oameni nu mai gandesc. Partea aceea numita creier e facuta pentru ei doar pentru placeri imediate. Nu conteaza modul prin care o obtin. Le e teama sa gandeasca si sa se ddesteepte din somnul ratiunii insa tipa ca din gura de sarpe ca vor dreptate daca ceva nu e asa cum vor ei, fara sa judece cu masura dreapta si faptele lor.

    • Am senzația că faptul că oamenii nu mai gândesc e singurul motiv pentru care societatea se găsește la un așa stadiu de degradare continuă. Altă scuză nu există, decât lipsa de cultură, alături, parcă, de o ambiție în a rămâne aceeași „bucată de metal” din care ne-am născut, fără să încerce măcar puțin să o modeleze. Mai e și sentimentul de turmă, frica de a ieși din carcasă, de a te autodepăși. Toate la un loc, plus ura din suflet, dau un rezultat cum nu se poate mai rău..

      Mulțumesc tare mult pentru comentariu. Mereu îmi face plăcere să-ți citesc ideile.
      O seară frumoasă! Numai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s