Pagină albă

A început să ningă frumos. Fulgi mari de zăpadă se unduiesc în zare asemeni unor pene albe de păsări, atât de ușoare și de grațioase. Totul începe să capete o aură de noblețe, botezați fiind de neaua cea perfectă. Fulgii își ating mereu scopul. Pământul este înconjurat din toate părțile, nu mai are unde să se ascundă. Copacii, mașinile, acoperișurile blocurilor sunt acoperite de dansul lor amețitor. Dacă deschizi gura și scoți limba afară, vei fi asaltat de particule reci de zăpadă. Te va reîmprospăta, iar senzația de iarnă va ajunge până în adâncul sufletului și al minții. Astfel, vei ști că papilele gustative nu mint niciodată.

Agitație continuă pe străzi. Trecătorii sunt dați la mașina de spălat, cu detergent și se albesc uniform pe haine, din cap până în picioare. Drumurile încep să nu se mai cunoască, pașii trecătorilor sunt șterși de pe pământ și acoperiți rapid cu un nou strat de zăpadă. Lumina limpede din zare tinde spre perfecțiune.Văzduhul se unește cu pământul, iar totul devine o masă mare de alb nevinovat. Nu se mai discern umbre de negru, pentru că totul se purifică, se aplatizează și se face un întreg.

Încă mă uit la foaia albă de hârtie pe care o am în față. E pagina albă a omenirii unde oamenii stau pitiți sub zăpadă, așteptând să fie descoperiți.

O zi de duminică liniștită!

P.s: Îmi cer scuze că nu pot să scriu mai des; școala îmi ocupă tot timpul liber.

Smiling Miss.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s