Gata și vancața – Retrospectivă

Bună, dragilor!

Iată-mă scriind și ultima postare din vacanța aceasta minunată de iarnă. Nu numai că mi-a plăcut, ci a fost ca un elixir al vieții, pentru că în ultima vreme am fost extrem de stresată cu școala. Astfel, trei săptămâni au fost mai mult decât binevenite.

În această perioadă, am încheiat capitole și am început altele. M-am maturizat, dacă ar fi să mă autocaracterizez. Sunt multe coordonate ale existenței mele ce s-au schimbat. De unele am trecut cu greu, de altele mai ușor. Am fost surprinsă să văd că, în ciuda decepțiilor, a urâtului ce mi-a fost dat să-l trăiesc uneori, am reușit să mă reculeg asemeni unui buchet numai bun de pun în vază.

Ca de obicei, am citit cărți, m-am hrănit spiritual. Mai nou, am primit foarte multe, mi-am și cumpărat. De altfel, ne gândeam să proiectăm un nou raft, din lipsă de spațiu, în camera mea. În toată luna decembrie am citit 9 cărți, în vacanță însă(plus zilele din ianuarie), am ajuns la 8 cărți(4 decembrie+4 ianuarie).  Am văzut 11 filme și am ascultat 10 piese de teatru de pe Radio Cultural. Am uitat să menționez că teatrul radiofonic este una din pasiunile mele.

Am sărbătorit Crăciunul altfel decât în ceilalți ani, la fel și revelionul. Am fost liniștită, am contemplat ce mi-a plăcut, am rămas foarte mult pe gânduri, am visat, am trăit așa cum îmi place mie cel mai mult. Am fost nostalgică doar uitându-mă în spate, la copilăria ce nu mă pot întoarce. Totodată, mi-am îndreptat privirea curioasă în față, către 2013, sperând că pot da tot ce e mai bun din mine, pentru a-mi face viața mai ușoară.

Mi-a fost teamă de o schimbare, de singurătate poate, dar uite-mă aici, mai veselă ca niciodată, mai activă și dornică de un nou început. Am avut momente în care nu luasem în seamă citatul care este reprezentativ pentru acest blog  – „La fericire să visăm, s-o știm, și totuși să n-o avem, e, vai, nefericire.”(Hans Erich Nossack). Acum, la sfârșit de vacanță, am realizat, prin propria mea experiență, cât de adevărat este citatul amintit anterior…

De acum, mă așteaptă o perioadă grea. În acest semestru final voi definitiva ceea ce știu, voi șlefui ceea ce cunosc. Așa cum am mai spus, o să-mi pară tare rău că termin clasa a XII a. Liceul m-a schimbat extrem de mult și sunt recunoscătoare fiecărei persoane care a contribuit la acest lucru. Sper să reușesc să-mi îndeplinesc toate visele. Cert este că voi lupta. Finalul nici eu nu-l cunosc.

Odată ce se apropie, cu pași repezi, clipa despărțirii, încep să-mi apreciez tot mai mult părinții. Singură, într-o lume străină..va fi testul suprem al maturității mele. Singur, conceptul de singurătate este discutabil. Poți fi înconjurat de milioane de oameni și totuși să fii singur, sau situația contrară, să nu ai pe nimeni alături și să nu te simți câtuși de puțin singur. A doua variantă este posibilă cu ajutorul lui Dumnezeu, care ne va fi mereu alături.

În această vacanță am trăit clipe emoționante. Am primit cadouri și vorbe frumoase de la cine nu mă așteptam, de la străini chiar, ceea ce m-a făcut să realizez că nu doar răutate este în lume. Am făcut cunoștință cu suflete pure, dornice să iubească și chiar să schimbe lumea. Sigur, am văzut și mizeria în starea ei de putrefacție, dar am fost mult prea preocupată ca să dau atenție acestor detalii.

Am vizitat locuri frumoase, pentru a realiza cât este de bine la mine acasă. Știți, senzația de întoarcere dintr-o călătorie e nemaipomenită. Cu câtă dragoste îți revezi locurile binecunoscute ție(ca un „pământ sfânt” parcă) și, astfel, revii la normalitatea ta confortabilă. Ce să zic, mi-a fost dor de ursulețul meu de pluș…!(p.s: nu mai spuneți la nimeni că am 18 ani).

În concluzie, vacanța a fost un pod peste care am trecut pentru a ajunge la un alt țărm al vieții mele. A fost frumos și educativ, dacă se poate spune așa.

Fie ca ziua să vi se pară mai frumoasă! Toate cele bune!

Smiling Miss.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Gata și vancața – Retrospectivă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s