Ora 04:22 A.M. Noaptea a îmbrățișat pământul cu al său văl de întuneric. E rece și înfiorătoare. Beculețele ornate pe geamurile oamenilor sclipesc atât de tare, iar dansul lor de lumină vrea să inducă atmosfera de sărbătoare. Artificialitatea culorilor și alternanța lor pe secunde le fac atât de deosebite de razele triumfătoare ale soarelui de pe zi.
Pustiu și sumbru. Fiorul lunii Decembrie este simțit mai ales de pomi, care sunt încremeniți în loc, asemeni unor stane de piatră. Adierea unui vânt nu i-ar mai legăna în vis, așa cum se întâmpla în vară, ci biciul rece al temperaturii nu ar face decât să-i îndolieze și mai mult.
Cerul e întunecat, însă lipsit de nori aducători de ninsoare. Bolta liniștită e marea abisală în care îngerii acum se scaldă. Într-un colț apare Luna, învăluită de o ceață luminoasă. De la o așa distanță, astrul celest nu pare decât o minge aruncată în zare de un copil mânios. Cu cât e privită mai mult, cu atât dă senzația unei căderi iminente și îngrozitoare.
Cu toate astea, rămâne fermă pe poziții, parcă încrucișându-și brațele imaginare peste piept în semn de opunere. „Când mă uit la lună, mă apucă un dor nebun de tine”, ar spune îndrăgostitul. „Când mă uit la lună, meditez la an”, ar spune realistul. Care să aibă dreptate, onorat auditoriu, nici eu nu știu.
E 04:53 A.M. Beculețele sticlesc neobosite în geamuri, consumând curent fără motiv. Risipesc energie și astfel sunt mai șterse decât ștergătorul de pantofi. Asta pentru că nu e nimeni care să le admire, decât un câine liniștit, ce s-a oprit cu o ureche ridicată la auzul unui zgomot ce venea din depărtare. Dar fuge și el încotro apucă.
Blocuri, mașini, ferestre cu becuri luminând, leagăne și bănci. Dar ce valoare au toate astea fără oameni? Un peisaj plin de viață prin obiectele ce-i stau mărturie, dar lipsit de viețuitoare, prin absență de sentimente omenești.
În ciuda acestora, noaptea îmbrățișează cald pruncul ce doarme în pătură. Ea dezmiardă visătoarea ce privește la fereastră, dar devine și sfetnic loial celui neliniștit de gânduri.
O zi frumoasă!
Smiling Miss.
Ce frumos si romantic suna insomniile tale…
ale mele sant teribil de necioplite ! 🙂
Pentru asta există fetele, nu?:))
Mulțumesc pentru comentariu. M-ai făcut să râd:D
O zi frumoasă-ți doresc!
Foarte frumos ai scris,scumpo ❤ ! Ce-i cu tine de stai pana la orele astea ale diminetii ?:o3 Nu stiu de ce mai intreb,pentru ca mi se pare ca tu incepi o carte si nu adormi pana nu o termini :* :)) .Te pup ! ❤
Da, scumpo. Așa s-a și întâmplat. Am terminat cartea aceea de Sandra Brown de la tine. (Mulțumesc, din nou!)
Și apoi m-a apucat nostalgia:D…si amintirile și insomnia.
Și eu te pup, mulțumesc mult pentru comm!
Superba descrierea ta.
Imi amintesc ca atunci cand ai inceput acest blog scriai asa ca un copil care invata sa scrie,dar de atunci stilul tau s-a schimbat foarte mult(in bine).Ceea ce incerc sa spun este ca odata cu timpul,mainera ta de a scrie s-a imbunatatit atat de mult incat abia recunosc acea „scoloarita”.
Felicitari!!!
Mulțumesc tare mult!:X:X Ce bucurie pe mine să aud asta. Din „scolăriță” a rămas doar sufletul:), restul s-a schimbat, așa este.
Mulțumesc mult! Sunt o mângâiere pentru mine aceste vorbe.
O seară frumoasă!