Început și sfârșit de ploaie

Bună, dragilor!

Într-adevăr vă spun..nu am timp să mai postez așa des.

Pentru astăzi v-am pregătit o compunere cu care am participat eu la un concurs județean. Tema era „natură, culoare, sunet, cuvânt”, iar proiectul se numea „Ecoeducația”. Nu am fost răsplătită cu nimic la această secțiune(am participat la 3 dintre ele – scris, desen și fotografie). La fotografie am primit locul 1, dar, din câte am înțeles, ne vor da o diplomă:)). În fine, să trecem la compunere. 🙂 Hope you like it.

 

Copacul uscat din grădina bunicii se clatină ușor în adierea vântului. Ramurile sale cer cu disperare îmbrățișarea tandră a soarelui, dar se pare că se amăgește degeaba. Nori mari și plumburii au pus deja stăpânire pe cer. Oameni speriați aleargă spre casele lor, adăpostindu-se la vederea furtunii. La câțiva metri de sat, un cal priponit stă singur, izolat de lume. Simte, cu siguranță, primejdia care urmează să se petreacă și nechează din toate puterile în speranța că stăpânul său îl va auzii. Se pare că e singurul osândit să-și petreacă noaptea afară, pentru că restul animalelor sunt cu grijă ferite în grajduri de stăpânii preventivi.

Vântul se întețește imediat, iar nisipul de pe uliță împreună cu câteva frunze uscate încep să fie spulberate în toate direcțiile. La distanță nu se pot vedea prea multe, iar zgomotul unor sticle de plastic în mișcare provoacă o senzație de teamă imensă și incertitudine. Păsările zburătoare renunță la cântecele lor sublime și se retrag, de asemenea. Sunt luați în casă și ultimii copii stingheri din împrejurimi și sunt certați pentru nesăbuința de a rămâne atât la joacă atunci când furtuna bate la ușă. Geamurile sunt ferecate, porțile închise, iar toți așteaptă cu sufletul la gură începutul.

Când totul devine pustiu, pe pământ cad primii stropi, care se contopesc ușor cu țărâna. Ulterior, cerul se descarcă tot mai tare de povară, iar precipitațiile se întețesc simțitor. Abia acum începe să se simtă o adevărată ploaie torențială. Streșinile sunt umplute până la refuz, iar apa acumulată pe jos începe să o ia ușor la vale.

În aer, o stare de tensiune generală. Toți sunt speriați de ce va mai urma și au mare dreptate – nu se sfârșea așa. Dintr-o dată, întregul cer se luminează, iar întunericul dispare pentru o secundă. Apoi, tunetul! Fiorosul său zgomot răsună peste tot, adâncind și mai mult suferința. Mamele tresar speriate, iar copii fug la dânsele, terifiați de-a-dreptul. Vântul nu se lasă și izbește cu putere în geamuri. Iarba este spulberată, culcată, când în dreapta, când în stânga la pământ. Toată noaptea, peisajul este înspăimântător.

În cele din urmă, spre dimineață, furtuna dă semne de retragere. Norii, sfârșiți de năduf, încetinesc ploaia treptat, până la sfârșitul ei, și dau voie primelor raze să se ivească. Natura parcă redeschide ochii și se întinde după un somn prelung.

Micile vietăți își fac apariția. Melci mulți își au acum casă în iarbă, iar două-trei buburuze zboară, împreună cu albinele, de pe o floare pe alta. Până și rândunicile ies timide din ascunzători, verifică de două ori teritoriul să vadă dacă pot fi în siguranță și dau o raită prin împrejurimi.

În ogradă, cocoșul își începe fericit simfonia, iar la auzul lui, putem fi siguri că primejdia se depărtase deja de mult. Soarele gonește fără milă norii, arătându-și astfel superioritatea. Acesta dă senzația că, fără voia lui, ploaia nici nu ar fi îndrăznit să înceapă ieri, la cât de semeț este acum.

La vederea luminii, oamenii se trezesc odihniți, cu gândurile limpezite de ploaia ce în somn le bântuise visurile și încep să trebăluie fericiți. În grădina fiecăruia, plantele crescuseră mai mult și se simțea în aer prospețimea naturii de dimineață. Totul căpătase viață, de la cel mai mic amănunt, până la dealurile din apropiere  pline cu vegetație.

Dumnezeu îi răsplătește din belșug pe oameni pentru răbdarea lor. Își ia pensula, o înmoaie în culoare și pornește pe dealuri și câmpii, redându-le sublimul florilor.  Copacii sunt din nou asaltați de cântecul dulce al păsărilor, care îmbinat cu susurul lin al unui râu, îți inundă toate simțurile.

Dacă iei parte la o astfel de transformare, de peste noapte, vei fi nevoit să crezi cu tărie că asiști la o minune. Vezi cum înfloresc și se împletesc sunete și culori, simți că și animalele comunică și-și povestesc pățania de ieri și răsuflă liniștite, cu speranța unui nou început.

Micul Ionuț se trezește și el devreme. Deschide ușa casei, zâmbește larg și se îmbrățișează cu prietenul său, Soarele. I-a lipsit, cu siguranță. Apoi, o zbughește prin curte fericit. Bob, un cățel flocos, mic și negru, îi vede bucuria și dă din coadă cu speranța că-i va elibera strânsoarea. Când ajunge aproape de el, Ionuț îi dă drumul bietului animal, care acum îl urmează necontenit.

Cei doi părăsesc alergând curtea și o iau pe uliță în jos. Ajung la poarta vecinei Angela, apoi la casa Floarei, dar ei tot nu micșorează pasul. Se pare că amândoi știu ce au de făcut, pentru că se înțeleseseră de acasă. Trec pe lângă multe gospodării, când în cele din urmă, ajung la calul priponit de la ieșire din sat.

-Iar  te-au lăsat singur, măi? îl întrebă copilul râzând pe cal. Lasă, să nu ai grijă, te dezleg eu.

Zicând acestea, se apleacă imediat spre locul unde era nodul și bătut țărușul. Calul era de o frumusețe rară. Probabil ploaia îl spălase de praf și-i redase luciul natural. Chiar el, conștient fiind de asta, necheza și se întorcea în toate părțile nerăbdător. Băiatul începu atunci să-l dezlege și reuși în cele din urmă.

-Ia! Fii liber și tu! O meriți din plin pentru cât ai suferit azi-noapte.

Și-i dădu drumu. Acesta, cum era de așteptat, se năpusti pe cea mai bună iarbă și dădu iama să-și potolească foamea.

Apoi, copilul și amicul său din ogradă porniră mai departe. Făcuseră câteva minute bune alergând pe o altă uliță. În cele din urmă se opriră. Ajunseseră la un câmp plin cu toporași. Mândru de a sa realizare, copilul privește în juru-i. Iubea tot ce vedea, auzea, mirosea și simțea. Era cel mai fericit om de pe Pământ.

Apoi, un gând negru îi străfulgeră sufletul: „Ce m-aș face fără natură?!”

 

 

Și o melodie pe care o ascult chiar acum:X Un cover cântat de Corey Gray & Madilyn Bailey. Niște voci minunate, nu?

 

Numai bine!

 

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Început și sfârșit de ploaie&8221;

    • Cred că aș putea face și asta, dar la mine totul depinde de starea sufletească în care mă aflu. Momentul prielnic de a scrie este acela când sentimentul este atât de puternic încât cuvintele vin singure..

      Mulțumesc tare mult, Daria, pentru comentariu. Voi(prietenii de pe blog) mă faceți tare fericită.
      O zi frumoasă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s