Jason Mraz – I’m Yours(guitar version)

Bună, dragii mei!

Je ne sais pas pourquoi, mais je ne me sente bien. Mă rog, lăsând la o parte franceza, pentru că nu mă pot mândri că o stăpânesc perfect, nu știu de ce, dar nu mă simt bine. Probabil e de la stres(școala asta), dar și de la vreme. Astăzi am fost martoră a furtunii ce a izbucnit în Severin. Norii plumburii, nu numai că acoperiseră orașul, dar aveai senzația că se vor prăbuși pe tine. Având o dimensiune semnificativă și mișcându-se destul de repede, au invadat cerul în mai puțin de 5 minute și vă dați seama că m-am speriat. Am stins calculatorul, am închis geamurile, becurile(fără motiv), am dat draperiile din dreptul geamului și mi-am luat un scaun să privesc scena terifiantă ce se instala încet, dar sigur. Și, așa cum presimțisem de altfel, dar și cum au prezis meteorologii, a început o ploaie vijelia. Pe lângă stropii mari ce au pornit să cadă, vântul și întunericul accentuau tot mai mult groaza. Nu mă puteam dezlipi de acolo, stăteam și priveam cum natura se dezlănțuie.

Ei bine, au trecut două ore de atunci și văd că sunt bine. Nu am pățit nimic, deși atunci, în momentele acelea, credeam că timpul rămăsese pe loc.

Acum că v-am povestit în mare ce era de povestit, vă îndemn să ascultați o altă melodie de suflet a mea. Varianta originală este cântată de Jason Mraz, dar prefer să-l ascult pe Sungha Jung cum „iubește” chitara aceea.

Think less, feel more! Scuzați, am avut prea multe teme la limbile străine astăzi.

Vroiam să spun: Să aveți o zi frumoasă!

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Jason Mraz – I’m Yours(guitar version)&8221;

  1. pe aici, pe la mine acum se … anunță…. destul de puternic, mai puțin zgomotos, deocamdată, încă o ploaie
    cum nu am la îndemînă o chitară, îl ascult aici pe Sungha Jung
    și e bine, zău-așa 🙂

    • Cred că peste tot a plouat astăzi.
      Tare mă bucur că-ți plac chitarele..sunt o pasiune a mea. Cred că aș putea să ascult o zi întreagă și să nu mă mai plictisesc de sunetul ei. 🙂
      Mulțumesc pentru comentariu.

  2. Si aici a plouat putin, insa extrem de putin, am avut noroc ca am putut termina treaba :)))
    in schimb azi noapte si astazi a fost dezastru.. ploaie, vand si o vreme rece de toamna nu de primavara

  3. Impresionant blog! citatul principal mi-a fost ca un motor invizibil, o sursa permanenta de energie si asta cu mult inainte sa-l stiu. Si in general asta e valabil pentru toate vorbele lui Pablo..
    Pentru ca esti o cunoscatoare si o iubitoare de chitare am sa-ti impartasesc una din melodiile care m-a convins sa imi cumpar prima chitara:
    Enjoy!

    Peter Green – Black Magic Woman

    • Îți mulțumesc mult pentru compliment. Acest blog îmi este de cele mai multe ori un refugiu, iar citatul lui Pablo se potrivește perfect cu toate ideile pe care le am.
      Am ascultat melodia pe care mi-ai recomandat-o. Prefer chitarele clasice pentru că sunt mă liniștesc, dar și melodia aceasta e frumoasă. Mulțumesc și pentru ea.
      Fii binevenit oricând! O zi frumoasă!

  4. Mi-ai adus aminte de vremurile frumoase, care parcă au fost într-o altă viaţă, atît de îndepărtate par. Sărmana mea Ramona… plină de praf, cu crăpăturile adîncite de timp, dezacordată şi tristă, uitată într-un colţ pe după şifonier… Sic transit mea gloria. 😦

    Şi dacă tot sîntem la capitolul limbi străine, iartă-mi îndrăzneala dar cred că ai vrut să zici Think less, feel more… 🙄

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s