Ploaia spală și păcatele

Știu că mi-am promis să nu mai scriu pe blog lucruri triste, dar am să scriu aceste câteva rânduri, care realizate într-o oră de sport, când mă uitam pe geamul clasei mele, trebuie a fi menționate...

Plouă, iar eu încerc să fiu un fin observator. Mă înduioșează cuplurile sub umbrelă, pentru că ploaia îi apropie atât de mult – dacă aș avea un aparat foto performant, le-aș face o poză și m-aș bucura toată viața de un așa moment.

„Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă afară niciodată”. (Mihail Codreanu). Dar ce pot să fac? Pe mine mă întristează, chiar dacă sunt tare fericită, porumbeii fără adăpost care stau în bătaia vântului și a ploii.

Aerul e atât de proaspăt și rece, dar totuși lipsit de nuanță. Cerul e gri și nu încetează să ne persecute.

Cinci băieți pe strada de lângă școala mea. Nimic rău deocamdată. Problema e că doi dintre ei au 2 coroane în mână. Ghicesc imediat motivul – sunt colegii fetei de 15 ani a cărei conștiință i-a dictat să-și pună capăt zilelor ieri. Cum aș putea să reacționez? Mă mai pot eu gândi oare la natură și la minunățiile ei când aud un așa lucru?

Î: Ce pot să simt când văd asta?

R: Oricât de puternic ai fi… numai durere.

…și ploaia nu mai se oprește…

P.s: Menționez că tânăra fată îmi este vecină(stă în cartierul meu), dar nu cred că o cunosc personal, cel mai probabil din vedere, dar nu pot rămâne neafectată…

Pentru cei interesați, clik aici.

Aveți grijă de voi!

 

Anunțuri

17 gânduri despre &8222;Ploaia spală și păcatele&8221;

      • Suferinta ar trebui sa fie doar pentru cei care au pus „umarul” la sinuciderea ei…si au impins-o fara pic de mila de la spate…
        Eu nu pot sa sufar pentru sinucigasi, deoarece le respect alegerea, cred ca putem suferi pentru cineva care piere in accident si care si-ar fi dorit sa traiasca si sa fie fericit…
        Cei care se sinucid nu mai doresc sa lupte, ei singuri aleg aceasta cale din lasitate…

        Nu ar trebui sa plangem dupa lasi cand sant atatia eroi pe care nu-i plinge nimeni !

      • Ideea e că e ușor să judeci… E greu într-o așa situație, să gândești lucid. Această persoană, ”lașă” cum zici tu, nu este decât o biată fetiță care într-un moment oribil, din prea multă suferință, a decis să se elibereze.
        Știi cum e? Nu toți sunt puternici să priceapă adevărul și să conștientizeze că NU asta e soluția.
        Repet, unii foarte sensibili, din lipsa unui ajutor și cu multe probleme, pe care o altă fată de vârsta ei nici nu le vizează, poate recurge la un astfel de gest.
        Eu zic că, măcar din respect, să nu începem să spunem astfel de lucruri.
        Și ca adăugare, să știi că eu plâng și eroii și ”lașii”…e aceeași suferință – un om tot moare.

      • Pai nu judecam :(… imi spuneam doar parerea, si am zis ca din RESPECT 😦 pentru ea nu o plang, ea cu siguranta nu ar fi dorit sa fie plinsa, pur si simplu a ajuns la capatul puterilor si a vrut sa scape de suferinta imediat, si (probabil) sa-i faca pe cei care au adus-o in aceasta situatie sa sufere pentru restul vietii, desi banuiesc ca sant destul de nesimtiti sa nu o faca.

        Am vazut astazi o dezbatere pe aceasta tema la RTV erau psihologi, sociologi…profesori etc… si asta se spunea si acolo, a fost un suflet pur si gingas prea gingas poate.
        Putea sa ceara ajutor de la autoritati, putea merge pe strada daca acasa nu se mai simtea in siguranta… ce a facut ea a fost total deplasat dar (repet) eu ai respect alegerea !

      • Așa e…ai mare dreptate. Probabil nu ar fi vrut să fie plânsă..
        E greu…e o viață de om micuț care avea, de altfel, un viitor strălucit cu handbalul.
        Pe mine cel mai mult mă doare că nu și-a dat nimeni seama. Dacă nici părinții nu au observat(să zicem că sunt nesimțiți), atunci de ce nimeni altcineva nu a putut să o ajute? Pe mine gândul ăsta mă macină. Și când te gândești că mi-a zis o colegă(vecină de blog cu fata) că alaltăieri a văzut-o râzând… Oare cum o fi posibil așa ceva? Cum poate un suflet gingaș să ascundă atâta suferință, să nu ”deranjeze” pe nimeni cu problemele ei și să ia o astfel de decizie….nici nu pot să-mi închipui.

  1. E păcat că sunt persoane care ar face orice pentru încă o zi, şi altele care mai au de trăit, dar sunt prea slabi, prea sensibili ca să poată să se bucure doar de faptul că trăiesc, respiră şi pot schimba ceva. Dacă nimic în jurul tău nu e frumos înseamnă că tu eşti problema şi ai nevoie de o schimbare, dar să renunţi la tot…e păcat. E păcat pentru copiii care mor de cancer sau de cei care se nasc cu malformaţii cardiace, chiar şi pentru bătrânii care mai au treburi de încheiat şi nu au ocazia.
    Dacă oamenii pe care îi cunoşti nu te înţeleg, caută alinare în necunoscuţi. Este foarte uşor acum, pe internet, sau pur şi simplu iei legătura cu cineva cu care ai făcut cunoştinţă, dar nu ai avut ocazia să porţi o discuţie. Cine ştie? Poate e persoana care te va împiedica să faci o alegere prostească.

    Copii, luaţi aminte de la bătrâni! Ei au atâtea probleme, atâtea nefericiri, atâtea amintiri, atâtea regrete. Observă cum corpul li se degradează pe zi ce trece şi cum se sting încet…Dar sunt atât de puternici, trag cu dinţii de viaţă, se împotrivesc bolilor şi întâmplărilor supărătoare şi continuă. Trăiesc. Sunt vii. Aşteaptă. Aşteaptă să mai trăiască măcar o zi plină de bucurii, sau două, sau trei. Depinde de câtă putere mai au. Şi mă refer la puterea trupului, caci sufletul trebuie să fie puternic întotdeauna. Nu există scuze jalnice de genul: „Nimeni nu mă mai iubeşte!”. Nu. Nu este adevărat. Nu ai avut ocazia să întâlneşti acea persoană care să o facă. Nu pot să spui „Nu am pentru ce să trăiesc”. Pentru ceva, pentru viitor, pentru vise, pentru dragul de a trăi, de a fi viu.

    • Ai dreptate, pe internet se puteau găsi atât de multe persoane dornice să-ți asculte problemele. Pe lumea asta nu ești singur, asta e cert. Chiar dacă sunt oameni care nu te înțeleg, caută alții. Mai ales că era foarte tânără și, cu siguranță, urma să cunoască milioane de persoane în viața ei de care putea să se atașeze sau să găsească alinare.
      Depinde, se pare, de cât de puternică e persoana respectivă. Dacă trece peste necazuri pentru că înțelege că nu asta e soluția, sau ,dacă într-un moment de orbire totală, nu vede realitatea și se afundă în necunoscut în speranța că va fi mai bine.
      Acum…cine știe….
      Așa cum zice și Ninu mai sus, mereu vor rămâne întrebări fără răspuns..
      P.s: Mulțumesc pentru comentariu. Ai scris sublim.

      • Oriunde poţi găsi alinare. Trebuie doar să o cauţi. Ea a obosit să o caute. Şi a ales calea cea mai uşoară şau poate cea mai grea – a renunţat.
        N-aş zice chiar sublim. Dar când vine vorba de sinucidere am un sentiment adânc de vină. Poate cineva aflat in impas va citi comentariul meu şi sper să se gândească mai bine, să pună în balanţă ceea ce pierde şi ceea ce l-a făcut să se gândească la aşa ceva.
        Mai mult de atât nu pot să fac. Dar vreau să-i am aproape pe „ai mei”. „Ai mei” înseamnă pentru mine totul, înseamnă familia, vecinii, cei cu care nu mă înţeleg chiar foarte bine, cei cu care mă tachinez, prietenii, ce-i care-mi sunt aproape, cei care se bucură de respectul meu, chiar şi cei cu care am în comun doar faptul că jucăm acelaşi joc online. Şi dacă ar gândi să-şi încheie socotelile cu viaţa i-aş zdruncina bine, le-aş da două palme să-i trezesc la realitate, să le aduc aminte de ceea ce sunt si ceea ce pot deveni.
        Un gând sinucigaş vine la fel de repede ca leşinul şi eu nu aş lăsa pe nimeni leşinat să sufere lângă mine.
        Mi-e greu să ştiu că pot să fac ceva şi totuşi nu o fac. Nu ştiu cum să o iau ca să nu spun ceva care răneşte, care distruge principiile cuiva.
        Le zic: Voi nu vedeţi, prostuţilor, cât mă zbat pentru voi? Aş face asta dacă nu mi-ar păsa?
        E ca şi cum sunt toţi într-un glob de sticlă, iar eu sunt ataşată de el atât de mult, încât aş face orice ca acesta să nu se spargă.

      • Sunt prea obosită pentru a continua discuția, dar îți mulțumesc pentru aceste gânduri frumoase. Dacă nici tu, Gândește limpede, nu gândești bine, atunci cine să fie mai presus? :))):D
        Te pup și mulțumesc pentru comentarii. Sunt total de acord cu tine. :*

  2. ufff, e normal ca tot timpul sa fim afectati de ce se intampla in jurul nostru si trebuie sa facem ceva ca sa-i ajutam (acest ceva inseamna enorrm si nu am cum sa-l definesc acum). in astfel de momente ne limpezim gandurile si mergem mai departe. unii oameni clacheaza si ajungem la drame fiindca nu reusim sa-i intelegem.
    nu cred ca ploaia spala si pacatele insa ne aduce un aer mai proaspat si o prospetime prin care putem vedea mai clar lucrurile si pe cei de langa noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s