Nu mă pricep la despărțiri

Nu mă pricep la despărțiri. Și-am tot repetat, și-am tot repetat. Las în urmă aceeași oameni dragi și o durere sfâșietoare mă cuprinde. E doar în mintea mea, veți zice. Totul se proiectează în minte, v-aș răspunde. Purtăm un dialog mut al măștilor vesele.

Nu știu să-mi iau rămas bun. Mă cuprinde dorul năpraznic, dinainte de a pleca. Îmi lipsește persoana care devin, când sunt cu tine. Îmi lipsește candoarea pe care o etalez ca pe un trofeu. Îmi lipsește drumul din noapte, călătorind cu mașina spre necunoscut. Îmi lipsesc amintirile. Îmi lipsesc locurile noi.

Călătoria mea miroase a mentă. Detest menta. Călătoria noastră miroase a nectarine. Ador gustul nectarinelor nu tocmai coapte. Semi-crude, cu aromă timpurie.

Nu mă pricep la revederi. Am încă amarul solitudinii scris pe buze.

 

S. B.

Crăciun, ce-a mai rămas din el

Comemorez amintirea Crăciunului de altă dată. Nu mă mai mulțumesc cu ce am și visez la brad împodobit și la cadouri dichisite. Îmi amintesc toate strădaniile mele de a descoperi cine este cu adevărat Moș Crăciun. Mi-am consumat o bună parte din energia copilăriei în speranța de a-l demasca pe domnul cu barbă albă.

Când se apropia Crăciunul, de la începutul fiecărui Decembrie, elaboram strategii de capturare și demascare ale acestei ființe misterioase. Că o să stau trează. Că o să-l pândesc până vine. Că îi urmăresc cu atenție pe părinți, ca să fiu sigură că nu sunt ei autorii. Și multe altele tactici grozave. Cert este că, de Sărbători, simțurile mi se ascuțeau nițel. Auzeam mai bine (eram atentă la orice zgomot, orice șoaptă a adulților), vedeam mai bine (prin întuneric, silueta persoanelor), miroseam mai bine (dulciurile, de la o poștă). Un adevărat profesionist (în devenire). Nu-i de mirare că prima mea meserie de vis a fost cea de spion.

Privesc în urmă și nu pot să nu fiu nostalgică. Am 21 de ani. Puțin pentru o viață, dar mult, comparativ cu ce simțeam în rândurile de mai sus. Din păcate, amintirea e din ce în ce mai stearsă și mai puțin conturată. Mă antrenez, ușor, în prezentul în care trăiesc, dar nu mă regăsesc.

Fotografii de Crăciun, lauda e la ordinea zilei. Localuri scumpe, dame dichisite (de obicei rau) și bărbați potenți. Și aștept, cu vitejie, să mai primesc mesaje copiate de pe internet (care încep cu „Fie ca…”). Fandoseala din Ajun. Fandoseala de Crăciun. Fandoseala de a doua zi de Crăciun. Fandoseala de Revelion.

Cred că nu există cuvinte suficiente pentru a descrie realitatea pe care o văd ochii mei acum.

___________________________________

Numai de bine!

S.B.

La răscruce de gânduri

Raționala de mine ajunge la concluziile care revoluționează umanitatea. Nu te poți baza pe oameni. Nu sta la dispoziția oamenilor. Nu te aștepta să fie acolo când ai tu nevoie. Nu fii naiv, dragule. Dacă încă mai speri, vei fi dezamăgit.

E interesant cum mi se schimbă stilul de scris de-a lungul timpului. Mai nou, mă rezum la câteva subiecte, le exprim scurt și la obiect. Înainte, acum vreo 3 ani, scriam „romane” adorabile despre ființa umană. Eram mai visătoare, ce-i drept. Nu știu dacă e de bine, că m-am maturizat, sau e de rău, că am pierdut „substanța” în ceea ce văd și descriu.

Nu

Ce-ți mai vine, câteodată, să-nchizi ochii și să faci ca toate dispară. O ploaie torențială să ne curețe gândurile, iar noi să nu ne întrebăm unde-am greșit. Să ascultăm, la glas de seară, stropii cum răsună, și-n felul ăsta, dragă, lumea să se-afunde-n mare. O mare de oameni disperați și un ocean de gânduri.
Emoții înecate și tristeți călătoare.

Dragă nimeni,

Dacă vreodată o să existe cineva care să mă înțeleagă, tu vei fi acela. Eu știu doar să mă confuzez. Mă bazez pe tine că-mi păzești spatele, la nevoie.

Poți face vrăji, poți spune incantații – oricum nu cred în ele. Poți să-mi plângi de milă, mi-ar face plăcere să te aud cum mă compătimești. Puțin sclipici aici, puțină culoare acolo: o să dea ceva frumos. Adăugăm și puțină empatie și n-o să mai înțelegi de unde ai pornit: a fost din vina mea sau din cauza ta?

Dragule, nu te-ai schimbat. Ai rămas același om fără inimă și absent. Un nimeni printre creaturi de tot felul. Un cineva printre nimicuri.

Îți place teatrul?

Trai-pe-vătrai

Când ești epuizat emoțional, dar continui să lupți, de dragul prietenilor. Când ai da și ultimul cuvânt pe care-l poți rosti, pentru un strop de liniște. Când stările proaste depășesc cu mult limita „legal admisă” de suferință și venin. Și, cel mai important, când nu mai știi încotro te îndrepți, dar din inerție, mergi tot înainte.