Nu mă așteptam să-mi placă melodia câștigătoare de la Eurovision, dar uite că m-am înșelat. Văd că toată lumea, la ora asta în noapte, postează melodia ei. Fac și eu același lucru. Prin urmare, ascultați-o pe Loreen cu „Euphoria”.
Am ales un video cu versuri, pentru că-mi plac foarte mult versurile. Dar o puteți vedea și pe ea aici.
Vă îmbrățișez! Numai bine!
Bună seara, dragii mei! Am terminat și ultima teză azi. Cu chiu cu vai, viața merge înainte. Pentru a celebra libertatea ce mi se așterne în față, m-am bucurat ca un școlar mic de venirea weekend-ului și am văzut un film în camera mea liniștită și ferită de probleme.
Despre el vreau să vă vorbesc acum. Se numește „Home” și este, mai de grabă, un documentar. Pe lângă imaginile de neprețuit din câteva locuri de pe glob, ni se prezintă, pe înțelesul tuturor, urmările exploatărilor ce se fac la scară foarte mare de industriile țărilor.
Părerea mea: Aveam o bănuială că defrișările sau extracțiile de petrol din lume ne afectează pe toți, dar nu mă gândeam că pot avea astfel de consecințe devastatoare. Vă spun sincer că nu știam unde să mă uit mai întâi, la sublimele imagini- nu cred că am putut realiza cât de frumos este Pământul până să nu văd acest film-, sau la cuvintele ce erau înșirate împreună cu acestea.
Dintre aceste mari cuvinte, pentru că întregul film este ca o lecție de viață , am ales și eu 3 pasaje:
1. „Pământul este un miracol. Viața rămâne un mister.”
2. „Toată materia vie este legată. Apa, aerul, solul, copacii. Magia lumii este chiar în fața ochilor noștri.”
3. Care vine și ca o încheiere pentru postarea mea : „ Ce e important nu este ceea ce s-a dus, ci ce a rămas.”
Vi-l recomand cu căldură. Îl puteți viziona aici. Mulțumesc și eu, la rându-mi, celor care mi l-au recomandat.
O seară frumoasă!
Salutări!
Sunt supărată, așa că nu mai adaug nimic azi..decât o melodie superbă. (A și mai am și teză mâine…)
Vă doresc o seară liniștită!
(M-am hotărât să pun mai multe fotografii de data asta)
1. „Poarta secretă”
2. „Flacăra de pe cer”
3. „Cei trei mușchetari”
4. „Cățelul cel mic și omulețul și mai mic”
Tot mai multe la Carmen.
O zi de miercuri minunată!
Bună, dragii mei!
Je ne sais pas pourquoi, mais je ne me sente bien. Mă rog, lăsând la o parte franceza, pentru că nu mă pot mândri că o stăpânesc perfect, nu știu de ce, dar nu mă simt bine. Probabil e de la stres(școala asta), dar și de la vreme. Astăzi am fost martoră a furtunii ce a izbucnit în Severin. Norii plumburii, nu numai că acoperiseră orașul, dar aveai senzația că se vor prăbuși pe tine. Având o dimensiune semnificativă și mișcându-se destul de repede, au invadat cerul în mai puțin de 5 minute și vă dați seama că m-am speriat. Am stins calculatorul, am închis geamurile, becurile(fără motiv), am dat draperiile din dreptul geamului și mi-am luat un scaun să privesc scena terifiantă ce se instala încet, dar sigur. Și, așa cum presimțisem de altfel, dar și cum au prezis meteorologii, a început o ploaie vijelia. Pe lângă stropii mari ce au pornit să cadă, vântul și întunericul accentuau tot mai mult groaza. Nu mă puteam dezlipi de acolo, stăteam și priveam cum natura se dezlănțuie.
Ei bine, au trecut două ore de atunci și văd că sunt bine. Nu am pățit nimic, deși atunci, în momentele acelea, credeam că timpul rămăsese pe loc.
Acum că v-am povestit în mare ce era de povestit, vă îndemn să ascultați o altă melodie de suflet a mea. Varianta originală este cântată de Jason Mraz, dar prefer să-l ascult pe Sungha Jung cum „iubește” chitara aceea.
Think less, fell more! Scuzați, am avut prea multe teme la limbile străine astăzi.
Vroiam să spun: Să aveți o zi frumoasă!
Bună, dragilor! Ce mai faceți? Eu momentan lucrez la un proiect de geografie, pe 24 am teză la istorie(ultima, de altfel) și o să mai am o lucrare și astea sunt toate. Regret că nu mai am timp să scriu pe blog sau să văd filme. Am preferat ca, puținul timp pe care-l mai am liber, să-l consum citind cărți. Așa că, probabil mi-ați sesizat absența. Vă primit totuși că am o poveste ce urmează să o postez(asta mai târziu însă – pe 27, 28, cred).
Momentan, v-am pregătit o filmare din rubrica ”Minunile naturii”(am neglijat-o cam mult). Nu știu în ce măsură doriți să vă sacrificați 8 minute și 20 de secunde din viață, dar dacă mergeți pe mâna mea, vă sfătuiesc să vă așezați confortabil, să da-ți pe tot ecranul și să vă relaxați.
Sănătate multă vă doresc!
Sau, vorba lui Antoine de Saint-Exupery, ”Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauţi”.
Să nu mă bucur eu că ploaia a încetat?! Pentru mine, ploaia e la fel ca anotimpul iarna, pentru că doar după cele două, natura reînvie. E indicat să vedem și răul, pentru că așa apreciem atât cât trebuie binele. Deși azi dimineață, norii plumburii acoperiseră orașul și bezna pusese stăpânire, acum pare că s-au mai domolit lucrurile.
În părculețul de joacă văd doi copii stingheri și trei pisicuțe. Cum ar putea sufletul meu să nu observe frumusețea ? Unul din ei are o lopățică și aruncă nisipul ud pe o bancă din apropiere, fără motiv, evident. Apoi, ca prin minune, și amicul său găsește o lopățică, probabil uitată de alți copii. Ei, acum se schimbă treaba. Amândoi găsesc o baltă perfectă și hotărăsc să inventeze un nou joc – ”Aruncatul nisipului în aer”. Își încarcă instrumentul de luptă cu nisipul ud din baltă, se uită unul în ochii celuilalt, încuviințează din cap și aruncă, în același timp luând-o la fugă. Și râd.
Zâmbetul și râsul oamenilor mă binedispun…dar și lătratul cățeilor, mieunatul pisicilor, ciripitul păsărilor sau, cel ma tare, guițatul purcelușilor mici. E o întreagă simfonie de sunete și imagini colorate pe care pur și simplu le iubesc. Pentru astfel de momente merită să te trezești în fiecare dimineață și să fii fericit că exiști, că poți fi o piesă în mecanismul universului și că tu, alături de ceilalți, poți produce bucurie.
Fiți fericiți!
Bună, dragilor! Am trecut și mai trec printr-o perioadă dificilă. Ieri am dat teză la română, mâine la engleză și sociologie. Mai sunt și alte evenimente care mi-au afectat starea de spirit.
Deocamdată v-am pregătit o melodie superbă a lui Kelly Clarkson, Stronger. O ascult acum pentru că la 5 am iar programare la dentist și nu mă simt tare ok. În fine, sper să vă placă.
What doesn’t kill you makes you stronger
Stand a little taller
Doesn’t mean I’m lonely when I’m alone.
What doesn’t kill you makes a fighter
Footsteps even lighter
Doesn’t mean i’m over cause you’re gone.
P.s: Vă îmbrățișez! O zi frumoasă!
Știu că mi-am promis să nu mai scriu pe blog lucruri triste, dar am să scriu aceste câteva rânduri, care realizate într-o oră de sport, când mă uitam pe geamul clasei mele, trebuie a fi menționate...
Plouă, iar eu încerc să fiu un fin observator. Mă înduioșează cuplurile sub umbrelă, pentru că ploaia îi apropie atât de mult – dacă aș avea un aparat foto performant, le-aș face o poză și m-aș bucura toată viața de un așa moment.
„Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă afară niciodată”. (Mihail Codreanu). Dar ce pot să fac? Pe mine mă întristează, chiar dacă sunt tare fericită, porumbeii fără adăpost care stau în bătaia vântului și a ploii.
Aerul e atât de proaspăt și rece, dar totuși lipsit de nuanță. Cerul e gri și nu încetează să ne persecute.
Cinci băieți pe strada de lângă școala mea. Nimic rău deocamdată. Problema e că doi dintre ei au 2 coroane în mână. Ghicesc imediat motivul – sunt colegii fetei de 15 ani a cărei conștiință i-a dictat să-și pună capăt zilelor ieri. Cum aș putea să reacționez? Mă mai pot eu gândi oare la natură și la minunățiile ei când aud un așa lucru?
Î: Ce pot să simt când văd asta?
R: Oricât de puternic ai fi… numai durere.
…și ploaia nu mai se oprește…
P.s: Menționez că tânăra fată îmi este vecină(stă în cartierul meu), dar nu cred că o cunosc personal, cel mai probabil din vedere, dar nu pot rămâne neafectată…
Pentru cei interesați, clik aici.
Aveți grijă de voi!
Salutări! Am revenit cu o postare pentru astăzi în amintirea cărții pe care acum 5 minute am terminat-o. Nu sunt foarte multe citate, dar sunt mulțumită de cele pe care le-am găsit, mai ales că această carte valorează mai mult decât aș putea să descriu în cuvinte. Prin urmare, citatele alese și scrise de mine sunt:
1. „Copilul e mic, dar închide în el omul; creierul e strâmt, dar adăpostește gândirea; ochiul nu e decât un punct, dar îmbrățișează spațiul.”
2. „Într-o carte a lui Alphonse Karr, intitulată Am Rauchen, un personaj urmărește într-o seară, o femeie foarte elegantă de a cărei frumusețe se înamorase la prima vedere. Se simte în stare de a face orice, de a cuceri orice, de a se lansa în orice, numai pentru a săruta mâna acelei fete. Abia de îndrăznește să privească glezna cochetă care se ivea de sub rochia ușor ridicată în mână, pentru a nu se murdări la atingerea cu trotuarul. În timp ce el visa la tot ce ar fi în stare să facă pentru a poseda această femeie, ea se oprește la colțul unei străzi și-l întreabă dacă nu vrea să urce în apartamentul ei. Bărbatul întoarce capul, traversează pe celălalt trotuar și se duce acasă copleșit de mâhnire.”
3. „Ce sublimă naivitate e iubirea!” – acesta e scurt, dar cuprinzător.
4.„Viața își are farmecul ei, scumpul meu, depinde numai cu ce ochi privești.”
5. „Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranța în viitor pe care ți-o dă trecutul ei, ești întotdeauna mai mult sau mai puțin gelos. Dacă ai fost îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur ai resimțit această nevoie de a izola de restul lumii ființa în a cărei inimă ai vrea să fii numai tu. Mi se pare că oricât ar fi de indiferentă la ceea ce o înconjoară, femeia iubită își pierde din parfumul și din armonia ei în contact cu oamenii și cu lucrurile.”
Citatele sunt din „Dama cu camelii”, de Alexander Duma-fiul.
Acestea fiind spuse, aștept cu nerăbdare comentariile voastre și vă doresc o sâmbătă liniștită!
Bună, dragilor! Smiling Miss a revenit la tastatură. Vă anunț că am scăpat de săptămâna asta infernală și, implicit, de două lucrări și 3 proiecte. Mai am multe – teza la română e chiar luni=)) . Noutăți nu am decât că mi-a ajuns o carte pe care am câștigat-o la un concurs, prin urmare, sunt foarte fericită. Asta și weekend-ul s-au îmbinat perfect.
M-am gândit să vă pun o melodie veche, pe care, sinceră să fiu, o fredonam atunci fără să știu ce înseamnă. Cu atât mai mult mi-a plăcut acum când am realizat despre ce e vorba și când am admirat că Rihanna nu era așa de destrăbălată ca acum. Mie îmi place mult. Sper să aibă același efect și asupra voastră.
O după-amiază liniștită!
Învățam liniștită la geografie în camera mea, cu geamul puțin deschis. Eram atentă la cuvintele înșirate în carte, când aud ceva. Acel ”ceva” mă trimite în trecut, revisez la copilărie. ”Țară, Țară, vrem ostași!”, spun îndârjiți copiii. Îmi amintesc cum jucam și eu acest joc. Mă puteam distra până și cu necunoscuți. Alergam, ne murdăream, țipam și eram tare fericiți.
Abilități necesare pentru a fi ”As” într-ale jocului:
-o gură mare cu care să zbieri ”Țară, Țară, vrem ostași!”. Am zis! Nimic mai mult sau mai puțin. Ei nu vor mâncare, bani, faimă, o împărăție(unde tabăra câștigătoare să-și continue activitatea regală ). Ei vor doar ostași. Ei afirmă(fără a știi că fac asta) că viața trebuie trăită din plin în fiecare secundă. E ca și cum ai cere ”Viața, Viață, vreau fericire!” și ea se supune, normal, pentru că așa sunt regulile jocului(pe care tu ți le faci).
-o gură și mai mare, cu tupeu incredibil și aproape fioros, pentru a întreba: ”Pe cine?”. Această întrebare, parcă adresată întregii lumi din părculețul de joacă, e încărcată atât de mult afectiv. Nu ai cum să nu-ți ațintești privirea spre ei, ținându-ți răsuflarea atunci când se rostește verdictul. ”Pe X îl vrem”. Gata! X e condamnat și trebuie să execute.
- un talent nativ în alergare. (deși am văzut un băiat care nu alega, iar atunci când a ajuns la ”țara” fetelor, a atins cu degetul arătător mâna unei fete, în semn că a încercat, apoi s-a lăsat stăpânit. Să fie oare motivul că erau 2 grupe – fete și băieți- iar băiețelul a vrut să fie luat prizonier de niște domnișoare tare simpatice? Hmm..posibil. Cei drept e că m-a amuzat tare mult.)
-Și, în ultimul rând, îți trebuie un suflet de copil (pe care, din motive tehnice, prefer să nu-l explic).
Uite așa, dragii mei, m-am uitat câteva minute la acești copilași, din camera mea de la etajul 4, și am simțit cum mă metamorfozez…de fericire.
O zi plină de copilărie!
O zi cât mai frumoasă!
Scuzați-mi următoarea ieșire:
Mit distrus! Dacă ai onoarea să (off..nu știu ce cuvânt frumos să folosesc) ți se „elibereze” o pasăre pe geaca ta, NU ai noroc! E o porcărie totală. Așa mi s-a spus mie azi când am avut onoarea de mai sus – ”lasă că e bine, o să ai noroc”. Cât de norocos poate fi un om căruia i s-a întâmplat așa ceva? Mai degrabă, dacă ar fi să folosesc cele două cuvinte, aș alege ghinionist total. Ca să nu mai amintesc, matematic vorbind, cât de ridicolă poate fi situația.
Mă gândeam eu așa când am venit acasă: oare ăia de la MythBusters au dedicat vreodată o emisiune subiectului acestuia? Dacă da, am ratat-o eu? Mi-ar plăcea să vorbească despre superstiții(că tot veni vorba). Sunt atâția oameni care cred în ceva, fără a gândi nici măcar puțin. Înainte se zicea că e ”marți 13” o zi buclucașă. Acum, e toată ziua de marți.Ați auzit-o pe asta? ”Nu fac aia că e marți și-mi merge rău”. Iau dat deja prescurtare, cum se dau băieților pe nume ”Alexandru”- li se mai zice și ”Alex”. Concluzie: de ”marți” să vă feriți că e fratele geamăn al lui ”marți 13” și o să fie prăpăd! Să nu ieșiți din casă!
Momentan citesc o carte în acest sens. Se numește ”Vânzătorii de iluzii”. Am ajuns la pagina 84 și pot să afirm că am rămas stupefiată când am realizat că sunt o mulțime de persoane credule… Cartea de față e o minune pentru mine. Oricum, vă promit că am să revin și cu citate din ea(mereu am creionul cu mine să subliniez).
Cam atât am avut de spus. (Iertați-mi ieșirea, dar unele lucruri sunt prea mult pentru mine. Aa și mă mai duc și la dentist la 5 – sunt norocoasă)
Numai bine vă doresc!
Bună, dragilor! am scăpat cu bine de prima zi de stres. Mai am câteva(până se termină luna=))).
La școală mi-am amintit versurile unei melodii foarte dragi mie, așa că am vrut să o și postez astăzi. Se numește Vivo per lei. Sper să vă placă. Eu o ador.
O zi cu mult zâmbet!
Gata. M-am hotărât! Vreau să fac surf pe nori. Destul de ciudat, nu? Mai ales că nu știu să fac surf nici măcar pe apă.. Dar mă atrage ideea. Ar fi tare frumos dacă aș fi deasupra norilor, dacă aș vedea lumea de acolo sus. Trebuie să fie o priveliște minunată…să-i vezi pe toți cum se distrează, râd, se schimonosesc, se iubesc, sau se urăsc, iar ei nici să nu bănuiască, pentru că ești ascuns bine.
Mi-ar plăcea, atunci când plouă, să-mi fac o deschizătură mică în nor și să privesc oamenii cum aleargă speriați să nu se ude, sau să am un pahar să beau o apă proaspătă exact ”de la sursă”, dacă pot să o numesc așa. În zilele calde de vară să lenevesc într-un nor ca într-o plapumă, dar acolo să fie răcoare și să adorm de bucurie.Vreau să încep o bătaie cu perne de nori, apoi, când obosesc de atâta joacă să mușc din acel nor care are aspect și gust de vată de zahar.
Am înnebunit, huh?:))… Nu. Doar visez cu ochii deschiși. 
P.s: Vă avertizez că luna asta o să postez un pic mai rar, pentru că nu o să am timp – încep tezele, lucrările, etc.
Vă doresc o duminică liniștită, în familie!
Sunt doar un spectator prin viață. Privesc, cu ochii mei mari și luminoși o scenetă proastă la care nu am plătit nici măcar bilet și nu pot să mă laud că am locul I în loja. Văd cum artiști de tot soiul, cu diferite ranguri și calități, se mișcă dintr-o parte în alta. Uneori în spatele cortinei, alteori zâmbesc ironic și fac plecăciuni perfect arcuite la aplauze.
Sunt doar un călător prin viață. Iau bicicleta, pornesc la drum prin pădurile cu miros de primăvară. O schimb cu o mașină și traversez DN 1. Cu avionul văd Himalaya, Pădurea Amazoniană sau Deșertul Sahara. În cele din urmă, cu vaporul traversez Atlanticul. Merg apoi la pas pe mici cărări cu niciun sens și direcție până seara târziu.
Sunt doar un violonist fără reputație, fără salariu sau vioară. Acordurile le aud noaptea atunci când liniștea domnește pe pământul lipsit de scoarță. În întuneric, sunetele sunt mai vii, portativele sunt pline de lumină, iar notele devin colorate- fiecare cu anotimpul și problemele lor.
Sunt doar o frunză-n adierea vântului. Obișnuiesc ca Primăvara să mă ridice ghioceii de sub zăpadă, odată cu înflorirea lor. Vara mă prăjesc la soare și îndur căldura din ce în ce mai puternică, pentru ca Toamna să mă răcoresc din plin cu ploile mistuitoare, iar Iarna să-mi fie frig în gerul de afară.
Sunt fel și fel de lucruri care aș putea să fiu.
Viață? Spectator? Călător? Violonist? sau o simplă Frunză? ….Dar mai bine nu….Sunt niște noțiuni prea abstracte pentru mine.
O zi cât mai frumoasă, dragilor! Și La mulți ani, Ninu!
Azi – fără cuvinte, doar imagini.
O zi frumoasă!
Bună! Probabil aveți treabă, sunteți la grătar sau mai știu eu ce. Ei, eu sunt acasă și am pregătit pentru cei care sunt liberi o altă compunere făcută de mine pentru un concurs.
De câștigat nu am câștigat[m-am și obișnuit:))], dar am observat că am imaginație când la mijloc e pus un premiu.
Cerința era cam așa: ni se dădea un citat, iar noi trebuia să facem continuarea oricum credeam noi de cuviință și oricât de mult. Eu am făcut 3 pagini de word – așa cum ziceam, mi-a venit inspirația.
Deci, citatul este acesta: “E noapte. Strada pe care merg e pustie. Sau nu. Nu vad pe nimeni, dar aud șoapte în depărtare. Nu mă înspăimânt, dar tare aș vrea să nu mai am starea asta de nesiguranță. Închid ochii si, dintr-o dată, îmi aud numele și simt cum o mână mă atinge pe umărul stâng…”
Iar continuarea, făcută de mine, este aici. (e prea mare pentru a posta-o pe blog direct).
Poate, după ce o citiți, o să aveți bunăvoința să vă spuneți și părerea. Aș fi tare fericită.
O zi perfectă să aveți!
Bună! Ce mai faceți? Eu bine, cu temele. Nu am timp de scris, dar vă pun melodia pe care o ascult exact în secunda asta.
Se numește „Perfect” și este cântată de J-Co
P.s: I-auzi Didii, melodia ta!! 
Vă îmbrățișez pe toți. Distracție plăcută mâine! (pentru cei care au planuri)
Salutări! Înainte de a începe citatele propriu zise, o să vă scriu un alt citat care se referă la cărți în general: „Știi că ai citit o carte bună când întorci ultima pagină și simți că parcă ai pierdut un prieten.” ~ Paul Sweeney. După acesta mă ghidez eu atunci când sunt întrebată dacă mi-a plăcut o carte. Dacă îi simt lipsa ca unui prieten bun, aceea este o carte într-adevăr bună.
Așa. Să trecem la subiect. Ieri am terminat această carte și am fost surprinsă să văd că găsisem deja câteva citate frumoase. În ordinea crescătoare a paginilor, acestea sunt următoarele:
1) „Acele vizite îl învățaseră că forța ținea mai mult de calitatea decât de cantitatea mușchilor, iar superioritatea în permanență cerea, pe lângă forță, și o anumită minte.”
2)„Sarcina unui om este întotdeauna ușoară dacă inima lui este ușoară.”
3)„Dumnezeu nu poate să fie peste tot, de aceea le-a făcut pe mame.”
4)„Sufletul n-are praf și nici vreun lucru grosolan; el trebuie să fie mai fin decât aerul, mai impalpabil decât lumina, mai pur ca esența – este viața în puritate absolută… N-are rost să vorbesc cu tine despre lucruri de prisos, cum ar fi forma sufletului, sau unde sălășluiește, sau dacă bea și mănâncă, sau dacă are aripi; căci nu știu nimic din toate acestea. Nu. Este mai potrivit să ne încredem în Dumnezeu. Frumusețea din lumea asta vine toată din mâna Lui, grăind despre perfecțiunea gustului. El este Creatorul tuturor formelor; El îmbracă crinul; El colorează trandafirul, El picură boaba de rouă. El face muzica naturii. El a alcătuit lumea asta cu tot ce e în ea, și de aceea, încrezător ca un copil, las în seama Lui să alcătuiască și Sufletul meu.”
5) „Tinerețea n-ar trebui să aibă religie; numai poezie și filosofie; însă doar acea poezie pe care o inspiră vinul, râsul și iubirea și numai acea filosofie care îngăduie nebuniile care nu țin mai mult de un anotimp.”
6) „Omul nu poate spune întotdeauna ce va face până nu e pus la încercare.”
7) „Intențiile lui Dumnezeu ne sunt întotdeauna străine, dar nu mai mult decât mijloacele prin care sunt ele înfăptuite.”
Toate aceste citate sunt scrise cu mânuța mea din cartea „Ben Hur”, de Lew Wallace, care este acum , recunosc, una din favoritele mele.
O duminică frumoasă!
Hey! Astăzi am să vă pun un fel pe poveste pe care am făcut-o acum ceva timp. Mai întâi să vă explic ce este cu ea. Acum 2 săptămâni am participat la un concurs cu speranța că voi câștiga o carte care se numește ”Elixirul Vieții”. Mi se cerea să fac o compunere după următoarea cerință: ”Reteta folosita de Viktor nu a functionat, cineva a ascuns reteta originala. Tu trebuie sa refaci reteta. – Creeaza o reteta pentru Elixirul vietii si specifica ingredientele (maxim cinci) si modul de preparare. ” Concursul nu l-am câștigat, dar povestea am făcut-o și pentru că am blog, m-am gândit să vă dau ce citit. Ca o mică adăugare, pentru a vă facă să înțelegeți, dacă nu refăceam rețeta, un om urma să moară. Deci acesta este povestea, aștept părerile voastre:
”Cum s-a putut întâmpla una ca asta? Cum de nimeni nu și-a dat seama?”, îmi repet îngrozită în sinea mea. ”Nu!Nu trebuie să moară! O să-l salvez chiar de o să-mi petrec săptămâni în acest laborator!”
Mirosul nu era tocmai plăcut, se îmbinau tot felul de substanțe și îmi provocau o stare ciudată de anxietate. În stânga, pe o masă, ședea falsa carte Elixirul Vieții. Anumite foi erau îndoite, iar cartea deschisă la ultima pagină.
”O să o iau de la capăt”, îmi zic oftând deznădăjduită. Câteva ore bune nu-mi dezlipesc privirea de pe multitudinea de litere a cărții. O răsfoiesc lipsită de puteri și de speranță.
”Mama mereu spunea că am mintea înceată, că nu rezolv repede o ghicitoare”, și din instinct îmi strâng în pumn medalionul de aur primit la moartea ei. E tot ce mi-a mai rămas spre amintire, iar acum, în momentele acestea grele, sufletul ei bun mă apără din Cer.
”Concentrează-te! Off..combinații..e ca un calcul de matematică”. Amestec cu speranță într-un bol câteva ingrediente: Lumina solară + Picătura de rouă+ Pământul din Fantalia. Aștept un minut. Nimic. Nici un rezultat.
Îmi pierd răbdarea, deschid furioasă ușa și mă îndrept înspre bibliotecă. Acolo un alt miros de cărți vechi și prăfuite. Străbat camera cu privirea și descopăr uimită o carte pe care nu o văzusem, în spatele primului raft. Semăna cu ”Elixirul vieții”, doar că era degradată și avea alt nume – ”Cheia sufletului”. O desfac și dau din nou paginile grăbită. La un moment dat, mă opresc la un pasaj aproape șters. Nu deslușeam să înțeleg ce scrie. Un gând îmi străfulgeră instinctiv creierul: ”Aici e! Am găsit-o!”. Apuc cu amebele mâini cartea și o duc în laborator.
În dreapta camerei era un raft mare cu tot felul de poțiuni de diferite culori și cantități, iar în mijloc o masă de abanos. ”Aici îmi voi face experimentele”.
În ”Cheia sufletului” pasajul spunea așa: dacă vrei ca sufletul să funcționeze, se amestecă următoarele ingrediente: esență de Plantă Argo (care semnifică înțelepciunea), cu Pământul din Fantalia(nemurirea), cu I….. și S…… Ultimele două erau indescifrabile.
Mă apropii de bolul cel mare de lângă masă și presar jumătate de flacon de esență de Plantă Argo și un pumn de Pământ de Fantalia. În timp ce le amestec, îmi reamintesc vechea legendă în care se spunea că există acest pământ unde florile nu mor și de conjunctura în care am luat un săculeț plin cu el dintr-un ghiveci al împăratului. Nici mie nu-mi venea să cred că furasem, dar a trebuit.
”E culoarea potrivită – gri, semn că mai trebuiesc 2 ingrediente”, îmi zic. ” Dar care?”. Nu-mi dădeam seama și cartea nu era mai explicită. I(…) și S(…)??
Și uite așa au trecut 4 ore. Fața-mi era plină de sudoare, mâna mea înșirase o mulțime de posibilități pe un caiet, dar niciuna nu-mi dădea rezultatul scontat. Picioarele-mi erau înghețate, iar eu extrem de obosită. Din neatenție,dau cu mâna peste bolul unde amestecasem cele 2 ingrediente, iar acesta se împrăștie pe podea. Când văd cele întâmplate, îngenunchez lângă soluție îngrozită. Ajunsesem la capătul puterilor. Eram pierdută, iar el urma să moară. O lacrimă mi se prelinge pe obraz în jos, până ce atinge și pandantivul meu de la gât. Îmi provoacă o senzație ciudată și tresar primid revelația: ”Am uitat să mă gândesc la asta!”
Mă ridic repede și iau pixul. Notez: Planta Argo= înțelepciunea, Pământul din Fantalia = nemurirea. ”Lipsește Iubirea! Da!”, spun eu cu voce tare. Trebuie să găsesc ceva care să-mi întruchipeze acest ingredient. Îmi șterg lacrimile de pe față și gât. Dau peste lănțisor din nou accidental.
Închid ochii și-mi zic tristă: ”Cât de mult mă iubea mama…îmi e atât de dor de ea”. Îmi repet ”mă iubea”… ”ia stai!…iubirea! am găsit-o! Era exact sub nasul meu.”
”Dar dacă pun lănțișorul pe foc să creez poțiunea o să-mi pierd amintirea ei. Nu pot să fac asta! E singura persoană care m-a iubit cu adevărat.” Eram hotărâtă să nu o fac, dar conțiința mă punea la încercare: ”Vrei să moară?” Nu vroiam, normal. Îmi este un prieten atât de bun și chiar nu intenționam să-l pierd.
În timp ce eu mă gândeam, se aud zgomote afară. Intră furios Viktor:
-Ești gata? Trebuie să-I dăm acum. Nu mai rezistă nici măcar o oră.
-Am amestecat 2 ingrediente, iar pe al 3-lea urmează să-l pun acum., îi răspund eu tristă.
-În 10 minute te așteptăm cu toții jos. Adu ce ai, să sperăm că o să fie bine.
Și cu asta închide ușa mare de metal în urmă-i. Eu mă supun. Trebuia să fac tot ce-mi stă în putere pentru a-l ajuta. Îmi desfac lănțisorul și-l pun la topit. Între timp, strâng de pe jos resturile pe care le vărsasem.
Momentul decisiv. Adaug lichidul de aur al lănțișorului peste cele 2 ingrediente. Aștept un minut și mă rog. Apoi, culoarea lichidului rezulat devine galbenă. ”E bine, dar…”, îmi zic eu printre lacrimi, ”…pe mama am pierdut-o, acum se poate întâmpla și cu el la fel.” Strecor cele 3 ingrediente printr-o sită și mă las păgubașă că nu-l găsisem pe al 4-lea (S….). Le pun într-o sticluță și ies din cameră. Cu inima-n pioneze, bat la ușă lor.
El era într-o stare gravă. Le înmânez elixirul. ”Nu s-a făcut mov…mai lipsește un al 4 lea ingredient. Nu l-am găsit. Îmi pare așa rău”, le spun eu printre lacrimi amare.
-Uitați-vă! E culoarea potrivită! E mov! spune râzând Viktor.
Nu puteam crede ce vedeam. În drumul meu spre ei trebuia să se fi transformat așa. Era perfectă. I-am dat să bea și imediat i-au trecut durerile și s-a liniștit.
În cele din urmă am realizat împreună care era ultimul ingredient: Sacrificiul. Eu mi-am sacrificat ultima amintire a mamei din dorința de a-l avea în viață pe el. Și a funcționat.
Haha..e cea mai mare postare a mea…sper să vă fi plăcut. O zi perfectă!
Bună, dragilor! Să știți că mi-ați lipsit, dar nu am avut prea mult timp pentru a posta. A fost o săptămână grea pentru mine, așa că trebuie să mă scuzați:D
Filmul pe care vi-l recomand vinerea aceasta este, de fapt, un filmuleț mic de pe youtube. Și nu numai că vă spun despre el, dar vi-l și postez aici.
Este o mică poveste niște lucruri mărunte care fac oamenii mult mai fericiți, în cazul în care doresc să le vadă. E minunat, dar atenție mare la final! Cu siguranță merită văzut!
P.s: Am văzut pentru prima dată acest filmuleț pe un blog de wordpress. Atunci, de asemenea, nu am avut timp, am dat like și mi l-am salvat ca favorite, însă am uitat să salvez și numele blogului pentru a-l menționa aici. Așa că-mi cer scuze că nu am citat sursa, deși tare aș fi vrut.
O zi perfectă vă doresc!
Atenție la oameni, vă zic așa preventiv! Vreau ca nimeni să nu aibă de-a face cu așa ceva. E purul adevăr însă, prietenii te pot lăsa fără cuvinte. De un dușman te aperi pentru că ți-e antipatic, iar sentimentul e reciproc, dar cu un prieten…. se schimbă foaia.
Un prieten te cunoaște foarte bine, iar, dacă e un bun observator, poate să-ți știe toate defectele, slăbiciunile sau „punctele slabe”. Deci știe unde să lovească, și când face asta, dă tare, să te doară. Știe unde să țintească și cum să te întoarcă, să-ți explice numeroase posibilități inexistente…știe el ce știe! De aia e atât de periculos.
Dar și viața asta îți dă așa parte de niște oamenii de mai mare plânsu’. Mie una îmi vine să vărs lacrimi când văd ipocrizia asta. Te trezești dimineața, te ridici din pat, ieși pe ușă și ai impresia aia ciudată că ești înconjurat de mincinoși, prefăcuți, invidioși sau impostori. Și te întrebi: „eu, oare ce caut aici?”. Nu mai vorbesc de întrebarea inutilă „dar nu îmi era prieten?”.
Bine că, în cazuri din-astea, vinovatul ești chiar tu, pentru că nu ți-ai dat seama ce fel de „om ai pe bătătură”… ceea ce e destul de amuzant, pentru că tu o pățești, dar tot tu ești de vină. )))
Vă doresc, dragilor, o zi cât mai frumoasă! (fără nori, dacă se poate)
”Muncește ca și cum nu ai avea nevoie de bani. Iubește ca și când nimeni nu te-a făcut să suferi. Dansează ca și când nimeni nu te vede. Cântă de parcă nu te-ar auzi nimeni. Traiește ca și când ar fi ultima zi pe Pământ. Când iți vine să plângi, adu-ți aminte de clipele în care zâmbeai, când simți că viața nu are nici un rost, gândește-te la cei ce mai au doar o zi de trăit, când simți că vrei să mori gândește-te că alții ar da orice să trăiască....Iubește-ți viața și mai ales prietenii...E cel mai de preț lucru.”
”Dacă 5 secunde de zâmbet poate face o fotografie mai frumoasă, atunci imaginează-ți dacă zâmbești mereu, cât de frumoasă ar fi viața ta. :)”
M-au bucurat comentând